Stela Enache a declarat recent cum și-ar dori să moară, dar și faptul că nu-și dorește să ajungă la o vârstă la care să se chinuie. Aceasta a declarat că vrea să aibă o moarte demnă și bruscă.
Stela Enache a declarat recent cum și-ar dori să moară, dar și faptul că nu-și dorește să ajungă la o vârstă la care să se chinuie. Aceasta a declarat că vrea să aibă o moarte demnă și bruscă.
Nicolae Ciucă a vorbit, vineri, despre o eventuală creştere a taxelor pentru a putea fi susţinută majorarea pensiilor. Preşedintele PNL a afirmat că nu vede un lider politic care să îşi asume din nou modificarea fiscalităţii.
Horia Moculescu trece prin clipe sensibile după ce toată viața a fumat câte trei pachete de țigări pe zi. Acum, muzicianul a dezvăluit care este starea lui de sănătate după ce 40 de ani a fumat zi de zi.
Paula Seling este una dintre cele mai mari artiste din România. Datorită vocii de aur pe care o are, a rezistat ani la rând în lumina reflectoarelor. Ceea ce puțini știu este că artista a fost căsătorită chiar cu managerul său, Radu Bucura. Cei doi au divorțat însă, în secret.
Sora lui Celine Dion, Claudette Dion, spune că marea artistă se luptă cu durerea greu de suportat cauzată de sindromul persoanei rigide - tulburarea neurologică. Sora spune că „mai putem face foarte puține” pentru Celine.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindenau, a declarat, sâmbătă, că, în 5-6 ani, se va atinge a doua mie de kilometri de autostradă în România, deoarece în prezent sunt în lucru 750 de kilometri de autostradă şi drum expres.
Toma, fiul lui Horia Brenciu împlinește astăzi frumoasa vârsta de 9 ani. Băiatul a fost întâmpinat de către părinții acestuia cu declarații calde și videoclipuri frumoase.
Autorul dublei crime de la Onești, condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare, face dezvăluiri șocante în fața anchetatorilor. Ucigașul a indicat „adevărata” sa țintă pentru care ar fi fost dispus să arunce în aer întreg blocul.