Cine dă pe dinafară de optimism după alegerile europarlamentare ori a fost dăruit cu o personalitate solară, ori vine rar prin România.
Cine dă pe dinafară de optimism după alegerile europarlamentare ori a fost dăruit cu o personalitate solară, ori vine rar prin România.
Partidul Social Democrat a obținut unul dintre cele mai slabe rezultate din istoria sa la aceste alegeri pentru Parlamentul European, pe fondul unei mobilizări electorale complet neașteptate pentru liderii social-democrați.
Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, consideră că şeful statului, Klaus Iohannis, nu ar trebui să fie de acord să-l numească pe Eugen Nicolicea ca ministru al Justiţiei la propunerea PSD, întrucât acesta este „un incompetent complet”.
Alegerile pentru Parlamentul European reprezintă un test înainte de scrutinurile care contează cu adevărat: prezidențialele, la finalul lui 2019, localele, în iunie 2020, și parlamentarele, la sfârșitul lui 2020.
Partidul lui Dacian Cioloș va cere la Curțile de Apel să sesizeze CCR privind constituționalitatea Ordonanței 7/2019, prin care s-au modificat legile justiției.
Convenţia Naţională a PLUS s-a reunit, pentru prima dată, sâmbătă, în prezenţa a aproape 1600 de membri ai formaţiunii, pentru alegerea structurilor de conducere ale partidului.