Curtea Constituțională a declarat, marți, neconstituțională în integralitate legea de modificare a legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.
Liderul PSD cere suspendarea deciziei Colegiului de Conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit cum vor fi alcătuite completele de 5 judecători. Dragnea acuză că e un act administrativ „nelegal emis cu exces de putere”, potrivit Mediafax.
Ediția print a Newsweek România, disponibilă de vineri la chioșcurile de presă și prin abonament, vă prezintă o investigație exclusivă: am descoperit că Petre Lăzăroiu nu își merită locul în Curtea Constituțională a României. Din trei motive.
Judecătorul Lăzăroiu nu a fost în stare să respecte nici măcar condițiile „îndulcite” ale unui concurs de promovare.
Doar doctorand când a intrat în Curte, Lăzăroiu a devenit doctor după trei ani de constituționalism.