Bruxelles-ul sancționează România pentru gradul ridicat de poluare din București

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 31.10.2018 - 16:49
Poluarea e una dintre marile probleme ale orașelor românești. Foto Ioam Bogdan Buda
Poluarea e una dintre marile probleme ale orașelor românești. Foto Ioam Bogdan Buda

Curtea Europeană de Justiție a trimis luni Ministerului Mediului un document prin care înștiințează autoritățile române că a început procesul intentat de Comisia Europeană în luna mai pentru că statul român nu rezolvă problema poluării din București.

SHARE

Eșecul protejării propriilor cetățeni poate costa România între 100.000 şi 400.000 de euro pe zi, potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Mihai Drăgan.
Problema calitaţii scăzute a aerului din marile oraşe ale României, Bucureşti, Iaşi şi Braşov începe în urmă cu câţiva ani. În 2007, exact anul aderării la UE, poluarea din cele patru mari orașe a intrat sub lupa Comisiei Europene. După trei administrații locale (Videanu, Oprescu, Firea) și nenumărate guverne care au eșuat în procesul de diminuare a poluării, Comisia Europeană a anunțat în 17 mai declanșarea procedurii de infringement (sancționare) împotriva României, potrivit News.ro.
Cauza principală care a dus la acest proces este prezența în exces a prafului din atmosferă, extrem de nociv pentru corpul uman. E vorba despre particule în suspensie, cu un diametru mai mic de 10 microni, care pătrund în plâmâni şi pot provoca inflamații și intoxicări grave.
Cele mai mari valori au fost înregistrate în capitală. Municipalitatea ar fi trebuit să ia din timp o serie de măsuri pentru combaterea surselor de poluare. Raul Pop, fost secretar de stat în Ministerul Mediului, spune că “ministerul Mediului şi Parlamentul vin cu o serie de măsuri şi obligaţii, dar ele trebuie implementate la nivel local. Dacă la nivel local nu găsim soluţii pentru trafic mai puţin poluant, pentru şantiere mai puţin poluante sau pentru orice altă sursă de poluare care trebuie ţinută sub control, practic nu are ce să ne facă nici Comisia Europeană, nici Guvernul”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te