Jean Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a făcut un anunţ cu privire la ziua în care elevii se pot întoarce la cursuri. Astăzi, orele nu s-au putut desfășura online după o eroare a sistemelor Google.
Jean Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a făcut un anunţ cu privire la ziua în care elevii se pot întoarce la cursuri. Astăzi, orele nu s-au putut desfășura online după o eroare a sistemelor Google.
Circa 300 de studenţi de la Facultatea de Medicină Generală s-au înscris pentru a fi repartizaţi în spitalele din ţară unde este nevoie de personal pentru a lupta împotriva COVID-19.
Lipsa studenților la seminariile Facultății de medicină de la Universitatea Titu Maiorescu, semnalată de Newsweek România pe baza unui raport oficial, este etichetată de instituția de învățământ superior o denaturare și o interpretare trunchiată.
Pentru prima oară, numărul școlilor închise îl depășește pe cel al unităților de învățământ unde se merge la școală în sistem hibrid sau deloc.
Ministrul educației și cercetării, Monica Cristina Anisie, a semnat ordinele privind aprobarea a trei discipline opționale și a programelor aferente acestora.
În Monitorul Oficial au fost publicate regulile igienico-sanitare ce trebuie respectate de studenți la cursuri și în campusuri.
Opt milioane de elevi s-au întors la cursuri în peste 28.000 de şcoli şi licee din Spania.
Aşa cum rezultă şi din statistica prezentată de ministrul Educaţiei, în cele mai multe localităţi anul şcolar începe cu elevii în bănci. Situaţii deosebite se înregistrează în Galaţi, unde copiii încep şcoala printre schele şi muncitori.