vineri 30 octombrie
EUR 5.3426 USD 4.7698
Abonează-te
Newsweek România

Reforma administrativă: Scutiri de taxe timp de 5 ani pentru localitățile care acceptă comasarea

Data publicării: 30.10.2026 • 21:53 Data actualizării: 30.10.2026 • 22:29
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin

Ministerul Dezvoltării a pregătit un pachet de stimulare pentru comasarea voluntară a localităților mici. Edilii au la dispoziție o perioadă de tranziție prin referendum, înainte ca noua reformă teritorială să devină obligatorie.

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, mizează pe „plecări naturale din sistem”, inclusiv în privința edililor care vor trebui convinși să renunțe la scaunul de primar.

„Trebuie să venim cu anumite facilități la scutiri de taxe, impozite pe clădiri și, bineînțeles, și cu partea de investiții, să creăm anumite legături și ei să beneficieze de anumite servicii publice mult mai bune în localitatea respectivă. (…) să creăm un fond în care noi (ministerul n.red) să acoperim o perioadă de 3-5 ani, să acoperim aceste taxe ale dumnealor”, a declarat Alexandru Stoica.

Reforma administrativă: Scutiri de taxe timp de 5 ani pentru localitățile care acceptă comasarea

În ceea ce privește angajații primăriilor care vor fi desființate, ministrul susține că cei mai mulți ar urma să fie preluați de noua administrație. O parte dintre salariați ar putea ieși însă din sistem prin pensionare sau prin plecarea voluntară din funcții:

„Automat, devenind și localitatea mai mare, poate să-și absoarbă din numărul de angajați, să treacă de un anumit prag.

De exemplu, dacă trebuie să aibă pe grilă acum 14 angajați, după comasare este posibil să mai ia încă 4, 5 sau 6 angajați care trec în localitatea vecină”.

Citeşte şi: Alexandru Muraru: Reforma administrativă a lui Grindeanu e un fake ordinar

Ministrul a evitat să admită că vor exista, însă, și disponibilizări în urma comasărilor: „E ca și cum noi, la minister, facem o reorganizare, unificăm mai multe direcții și vedem care angajați rămân.

Câți sunt în pragul pensiei sau se mută la alte direcții. Eu zic că se va face o echilibrare”.

Întrebat ce economii se vor face, dacă nu vor exista tăieri de posturi în plan local, ministrul Dezvoltării a precizat că „oamenii pleacă natural din sistem”, conform Digi24.ro.

Citeşte şi: Kelemen Hunor spune că nu a discutat cu PSD despre reforma administraţiei locale: „Trebuie referendum”

„Din analizele pe care le avem și noi la minister, mulți oameni pleacă natural din sistem, adică la pensie. Important e dacă mai angajăm sau nu mai angajăm.

E posibil să avem un surplus undeva și să avem un deficit în altă parte, atâta timp cât oamenii pleacă natural… Era o analiză că, în următorii 4-5 ani vor pleca undeva la câteva zeci de mii de oameni din sistemul public.

Deci nu trebuie să spunem neapărat că gata, îi dăm afară. Și eu mizez că și în aceste localități se va întâmpla la fel, natural vor ieși din sistem foarte mulți oameni”, a explicat Alexandru Stoica.

Mai multe articole din secțiunea Social
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră