Cât a cheltuit un pasager pe un pahar de bere, într-un aeroport. „Cumpăram o ladă întreagă de bere”. Iată reacția acestuia, dar și ce au spus urmăritorii de pe rețelele sociale.
Cât a cheltuit un pasager pe un pahar de bere, într-un aeroport. „Cumpăram o ladă întreagă de bere”. Iată reacția acestuia, dar și ce au spus urmăritorii de pe rețelele sociale.
Legenda lui Crăciun cel rău este una dintre cele mai ciudate, dar și frumoase, ca tâlc, povestiri despre originea Moșului care aduce daruri în noaptea Nașterii Domnului. Ea a circulat de-a lungul timpului în câteva variante, dar care au, toate, aceeași morală.
Cum a ajuns locul în care s-a născut Iisus? Va fi cel mai trist Crăciun din toate timpurile din cauza războiului.
Cum arată casa Miței Biciclista de Crăciun? Până în urmă cu câțiva ani, impunătoarea clădire din vecinătătatea Pieței Amzei era lăsată în paragină. Dar, după renovare, imobilul care a aparținut celebrei curtezane din Bucureștiul interbelic a devenit cel mai frumos din Capitală.
Oraș de lângă Capitală, îngropat în gunoi în pragul Crăciunului. Locuitorii sunt de-a dreptul scandalizați de faptul că sunt nevoiți să suporte de ani de zile noroiul în care se scaldă, în special noile cartiere din Bragadiru, iar acum gunoiul neridicat devine o nouă problemă.
Cât costă cel mai ieftin brad natural de pe piață? Unul cât casa de mare este câteva sute de lei pentru cei care preferă brazii naturali.
De ce a împodobit o familie 555 de brazi. Au construit o cameră nouă pentru mai mult spațiu. Iată cum au ajuns să își doboare propriul record.
Te uiți în portofel și mai să nu îți vină să crezi cum poți să cheltuiești 350 de lei cu copilul, în 2 ore, la Târgul de Crăciun West Side. Și, atenție, fără a cumpăra vreo acadea, vreo decorațiune frumos încondeiată pentru brad sau alt suvenir.