Președintele Consiliului Județean Bihor, Pasztor Sandor, a plecat la pește în plină pandemie de coronavirus încălcând prevederile legale. Are și cu ce din moment ce câștigă, de la buget, cât președintele Iohannis.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Pasztor Sandor, a plecat la pește în plină pandemie de coronavirus încălcând prevederile legale. Are și cu ce din moment ce câștigă, de la buget, cât președintele Iohannis.
Zeci de ghiduri medicale și protocoale din întreaga lume au fost incluse în biblioteca de resurse, multe dintre ele fiind puse la dispoziția medicilor și autorităților, într-un cadru de dialog oficial, pentru a putea fi preluate și implementate și în România.
În spațiul public au apărut două teorii care susțin că românii au o genă care luptă mai eficient cu COVID, iar cei care au făcut vaccinul BCG, împotriva tuberculozei, sunt avantajați.
Această soluție a fost propusă de Institutul Oncogen din Timișoara încă de acum două săptămâni. Metoda este aplicată în mai multe țări, printre care Germania și Franța.
Peste 200 de persoane sunt printre contacţii direcţi ai preotului de rit vechi Nichita Ichim şi ai dascălului Grigore Luchian, din Târgu Frumos, care au fost în ultimele două săptămâni prin Târgu Frumos pentru a spovedi şI împărtăşI bătrânii
Preoții români de sub jurisdicția Patriarhiei Române, care slujesc în Germania, le-au transmis enoriașilor că, în noaptea de Înviere, slujbele pot fi urmărite pe internet, sfătuindu-i pe credincioși să stea acasă, respectând măsurile privind izolarea impuse de statul german.
Premierul Ludovic Orban a declarat că revenirea la norcoromalitate se va realiza gradual, în funcţie de evoluţia epidemiei de coronavirus, va fi însoțită de păstrarea unor măsuri de distanţare socială.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, la Digi24, că în urma neregulilor sesizate la spitale precum Dimitrie Gerota din Capitală și cel Județean din Suceava era nevoie de o "curățenie".