Marcel Boloş, ministrul Finanţelor: Nu vom amâna creşterea contribuţiei la Pilonul II de pensii. Demnitarul a anunţat că este vorba numai despre "speculaţii şi zvonuri".
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor: Nu vom amâna creşterea contribuţiei la Pilonul II de pensii. Demnitarul a anunţat că este vorba numai despre "speculaţii şi zvonuri".
Fondurile de pensii facultative au înregistrat o creștere accentuată, în 2023, față de anul trecut, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Majorarea accizelor la tutun şi băuturi alcoolice, creşterea impozitelor pe veniturile din jocuri de noroc şi raportarea la salariul minim a contribuţiilor sociale pentru contractele part-time sunt câteva dintre modificările fiscale care se vor aplica din 1 august.
Peste 71.000 de contribuabili sunt în prezent în situaţia ca ANAF să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie de impozite şi contribuţii, prevăzute de ordonanţa care a reincriminat, de la 1 martie, astfel de fapte ca fiind penale.
Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR prevede că toți pensionarii cu pensii peste 4.000 de lei vor plăti contribuția la sănătate. Ultimele date statistice ale Casei Naţionale de Pensii Publice arată că în luna octombrie 135.439 de pensionari încasau lunar pensii mari.
În jur de 70.000 de cetăţeni ungari care nu şi-au plătit contribuţiile de asigurări de sănătate în ultimele şase luni îşi vor pierde accesul la serviciile publice sanitare de la jumătatea lunii februarie, a declarat miercuri un oficial guvernamental ungar, citat de MTI.