Teodorovici vrea pedeapsă cu închisoarea pentru cei care nu plătesc la timp contribuţiile la stat

DE Adelina Sahlean | 16.09.2019 - 12:17
Premierul Viorica Dancila alături de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici/Foto: Inquam

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici a depus, în procedură de urgenţă, la Senat un proiect de lege care prevede pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani pentru cei care nu virează la timp contribuţiile care sunt reţinute din salarii, pensii și asigurări sociale de sănătate.

SHARE

Iniţiativa legislativă propune modificarea şi completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

„Art. 6 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, prevede modificarea adusă prin iniţiativa legislativă a senatorului PSD.

Într-o anexă la proiectul de lege, Eugen Teodorovici prezintă lista impozitelor şi contribuţiilor care intră sub incidenţa articolului menţionat:

„Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română. Impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă. Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, Impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor. Impozitul pe veniturile din arendă. Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi. Impozit pe veniturile sub formă de dividende. Impozitul pe veniturile din pensii. Contribuţia de asigurări sociale. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi. Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal Contribuţia la Fondul pentru mediu”, arată anexa citată.

Un alt articol prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani de închisoare, în cazul în care stabilirea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor se va realiza într-o manieră greşită, neîndreptăţită, pentru obţinerea de foloase proprii.

„Art. 8 — (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de Ia 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”, conform proiectului de lege, citat de Mediafax.

Potrivit unui alt articol al proiectului lui Eugen Teodorovici, în cazul omisiunii, ascunderii sursei impozitabile, distrugerii de acte contabile, executarea unor evidenţe contabile duble se pedepseşte cu închisoare între 2 şi 7 ani. Dacă în cursul urmăririi penale sau al procesului, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul, atunci limitele pentru fapta comisă se reduc la jumătate.

Totodată, dacă prejudiciul este de până la 10.000 euro, faptele nu se pedepsesc şi dacă suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te