Parchetul European, care are competenţe legale care le lipsesc celorlalte agenţii de supraveghere, a deschis o anchetă asupra contractelor de vaccinuri, fără a spune dacă preşedintele Comisiei este ţinta acesteia.
Parchetul European, care are competenţe legale care le lipsesc celorlalte agenţii de supraveghere, a deschis o anchetă asupra contractelor de vaccinuri, fără a spune dacă preşedintele Comisiei este ţinta acesteia.
Romeo Beckham, fiul lui David Beckham, a debutat marţi la echipa secundă a clubului de fotbal Brentford, aflată pe locul 9 în Premier League, după ce săptămâna trecută a semnat un contract cu gruparea londoneză, fiind cedat de Inter Miami, club aflat în proprietatea tatălui său.
CNAIR a semnat în 2022 un număr de 48 contracte finanțate din fonduri europene în valoare de 24 miliarde lei fără TVA, cu 2,07 miliarde lei mai mult decât în perioada 2017 – 2021.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă că a semnat joi, împreună cu firma Solaris, contractul pentru achiziţia a 100 de troleibuze. El a arătat că primul troleibuz va veni peste 15 luni, deci la începutul lui 2024.
Pe cele 11 grupe de trasee incluse în Programul de transport public judeţean au fost depuse în total 23 de oferte.
Fotbalistul portughez ar urma să semneze din postura de jucător liber de contract cu Al-Nassr un angajament pe doi ani și jumătate, cu un salariu ”faraonic”.
Ministrul Transporturilor a declarat că societatea Tirrena Scavi, care are deja două certificate negative şi care realizează tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova- Piteşti ”nu a făcut aproape nimic” şi a avertizat că dacă lucrurile nu se vor îmbunătăţi, se va rezilia contractul.
Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) a plătit aproape 300.000 de lei din bani publici uneia din firmele de casă a lui Bogdan Chirieac pentru 13 consultări efectuate pe ZOOM.