Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) îşi continuă sâmbătă, la Wuhan (centrul Chinei), ancheta pe teren asupra originii coronavirusului, care urmează să îi conducă la situri sensibile, notează AFP.
Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) îşi continuă sâmbătă, la Wuhan (centrul Chinei), ancheta pe teren asupra originii coronavirusului, care urmează să îi conducă la situri sensibile, notează AFP.
Lituania, ţară membră a NATO, a anunţat vineri interzicerea echipamentelor destinate controalelor pe aeroporturi care sunt fabricate de compania chineză Nuctech, invocând îngrijorări pentru securitatea naţională, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Ungaria ar putea semna până sâmbătă un acord pentru a cumpăra vaccinuri anti-coronavirus de la China, a declarat vineri premierul Viktor Orban la postul naţional de radio, potrivit Reuters.
În ciuda discursurilor oficiale, vaccinul anti-Covid-19 nu este un bun al întregii omeniri. Departe de a fi doar o cursă pentru imunizare, vaccinarea a devenit o competiție de soft power între marile puteri. Încleștarea acestora desenează o nouă hartă a influenței globale.
Programele de vaccinare din China şi India se vor întinde până spre sfârşitul lui 2022, dată fiind dimensiunea uriaşă a populaţiilor acestor state, iar peste 85% dintre ţările sărace nu vor avea acces larg la vaccinuri înainte de 2023, potrivit unui studiu, citat de Reuters.
Un tribunal chinez a condamnat la un an de închisoare o femeie care şi-a ascuns simptomele coronavirusului înainte de a se îmbarca la bordul unui avion.
Mass-media de stat s-a lansat în denigrarea vaccinului COVID-19 de la Pfizer/BioNtech, în ciuda studiilor riguroase care indică faptul că acesta este sigur. În plus, un purtător de cuvânt al Guvernului a readus în circulație povestea că virusul ar fi „american”.
SUA au cerut sâmbătă Chinei să nu mai exercite presiuni asupra Taiwanului, după ce ministerul apărării de la Taipei a anunţat că mai multe aeronave chineze au pătruns în cursul aceleiaşi zile în partea sud-vestică a zonei sale de identificare a apărării aeriene.