Administrația Biden amenință China cu „embargoul lui Trump” dacă mai cumpără petrol iranian

DE Adina Mutăr | 23.03.2021 - 19:50
Terminalul din  Shandong/Foto: tehrantimes
Terminalul din Shandong/Foto: tehrantimes

Administrația Biden a informat Beijingul că vor fi aplicate sancțiunile din Administrația Trump dacă va continua să cumpere petrol iranian, aflat sub embargo.

SHARE

„Nu va exista nicio undă verde în acest sens", a declarat un oficial de la Casa Albă, ca răspuns la sugestiile conform cărora Administrația Biden închide ochii asupra comerțului ilicit pentru a promova discuțiile nucleare cu Iranul.

China cumpără 40% din petrolul iranian

Comerțul cu petrol China-Iran s-a aflat pe agenda întâlnirii de la 19 martie, în Alaska, a delegațiilor americano-chineze. Iar discuțiile pe această temă au fost foarte aprinse.

Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, și secretarul de stat, Antony Blinken, nu au vrut să „extindă” comentariul scurt al delegației chineze care a vorbit despre „un dialog sincer” pe tema Iranului.

Citește și

VIDEO Față în față, în Alaska, SUA acuză China că „ameninţă” stabilitatea mondială

Uigurii îl roagă pe Antony Blinken să ceară Chinei închiderea lagărelor din provincia Xinjiang

 

Potrivit unor surse, „dialog sincer” este un eufemism pentru o ceartă aprigă.

Principalul terminal petrolier din China, în estul provinciei Shandong, unde se află un sfert din rafinăriile sale, este amenajat pentru a descărca petrolul iranian.

Atât de intens este traficul, încât navele pot sta de la o săptămână până la 12 zile la coadă.

Ignorând sancțiunile SUA, China cumpără 40% din producția de petrol zilnică a Iranului. Doar câteva petroliere navighează sub pavilion iranian, restul ocolind embargoul prin transfer pe alte nave, în mijlocul Mediteranei sau în largul coastelor din Singapore, Indonezia și Malaezia. Altele livrează petrolul în Oman, care apoi îl comercializează ca marfă „made in Oman”.

Petrolul iranian, cel mai ieftin

China este cel mai mare client al Iranului, ceea ce nu reprezintă doar o mână de ajutor pentru Teheran, dar chiar o afacere, petrolul iranian fiind mai ieftin cu 3-5 dolari barilul decât rata pieței de 71 de dolari.

Pentru a-și spori recuperarea după pandemia Covid-19, economia chineză este avidă de energie, necesitând 11,1 milioane de barili pe zi.

Oficialii Administrației Biden au avertizat Beijingul să renunțe la tranzacțiile masive cu Teheranul, subliniind că SUA nu au emis derogări pentru vânzările de petrol ale Iranului către China.

Guvernul de la Beijing a rămas indiferent la aceste avertizări.

În Alaska, încă de la prima sesiune față în față a izbucnit cearta între delegații pe această temă și a continuat, cu un plus de tensiuni, până la sfârșit.

În privința Chinei, Joe Biden se pare că va continua linia dură impusă de Administrația Trump și, chiar dacă și-a arătat interesul de a reintra în acordul nuclear, nici față de Iran nu poate schimba încă poziția intransigentă.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te