Sporurile care ajung și la 3.000 de lei în instituții ale statului s-au menținut, potrivit raportărilor din data de 30 septembrie ale veniturilor în instituțiile bugetare.
Sporurile care ajung și la 3.000 de lei în instituții ale statului s-au menținut, potrivit raportărilor din data de 30 septembrie ale veniturilor în instituțiile bugetare.
Săptămâna aceasta, joi, 5 octombrie, este zi liberă pentru elevi, pentru profesori și pentru ceilalţi angajați din Învățământ, pentru că este Ziua Educației. Ziua este nelucrătoare, prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură.
Camera Deputaţilor a adoptat o lege care instituie o excepţie de la suspendarea organizării concursurilor pentru posturile vacante sau temporar vacante, din sistemul bugetar. Legea merge la promulgare. În acest timp, fiscalitatea afacerilor creşte.
Salariul minim brut în România este de 3.000 de lei, urmând ca acesta să crească la 3.300 de lei începând cu 1 octombrie, dar există și joburi care sunt plătite mult mai bine.
Cu un raport calitate/preț/servicii inferior altor destinații, precum Bulgaria, Grecia sau Turcia, turismul românesc se bazează pe voucherele de vacanță acordate bugetarilor. ANAT spune că suspendarea sau înlocuirea lor cu bani va duce la o scădere cu până la 50% a încasărilor.
Cabinetul Ciolacu a anunţat că măreşte valoarea voucherelor de vacanță acordate, dar şi că unii dintre bugetari nu le vor mai încasa. Termenul de la care vor fi eliminate facilităţile fiscale se va stabili în coaliţia de guvernare, a explicat Marcel Boloş.
Europarlamentarul Mihai Tudose a declarat, la o emisiune TV, că ar trebui eliminate toate sporurile din sistemul bugetar și înglobate în salariu.
Pe fondul protestelor din Ministerul Finanțelor, ministrul Marcel Boloș a vizitat două trezorerii pentru a lua contact cu oamenii. Apoi, în încercarea de a-i liniști pe greviști, a scris pe Facebook că nimeni „nu va fi în situaţia să dea examen pentru a-şi păstra postul”.