Partidele pro-UE au reușit să păstreze controlul Parlamentului European, în urma scrutinului pentru legislativul comunitar.
Partidele pro-UE au reușit să păstreze controlul Parlamentului European, în urma scrutinului pentru legislativul comunitar.
Site-ul postului de televiziune Euronews a inventariat cele mai inedite informații despre Parlamentul European, în contextul alegerilor pentru Legislativul UE, care sunt în plină desfășurare în țările-membre.
Comisia Europeană va analiza modificările aduse miercuri în Parlament Codurile penale, iar apoi va stabili ce paşi trebuie urmaţi, a declarat purtătorul de cuvânt Christian Wigand, citat de mediafax.ro.
Fete de club, naționaliști, un preot caterisit și o fostă actriță de telenovele „piperează“ lista pentru Parlamentul European
Fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, a fost audiat joi la Secția specială pentru investigarea magistraților în dosarul deschis pe numele fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, în urma plângerii depuse împotriva acesteia de fugarul Sebastian Ghiță.
Politolog și europarlamentar, Cristian Preda a acordat Newsweek România un interviu în care a analizat criza prin care trece UE și a anticipat evoluțiile ulterioare.
Miniștrii de finanțe din țările UE au inclus 15 țări pe lista neagră a paradisurilor fiscale din afara spațiului comunitar, în ciuda tentativei ministrului român de resort, Eugen Teodorovici, de a amâna votul până în luna mai, scrie ”Politico”.
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, prin care îi solicită acesteia să comunice la Bruxelles poziția oficială a Guvernului în privința celor trei spitale regionale din Iași, Cluj și Craiova.