Nu vă mirați! Sediul e în acest oraș alsacian, nu la Bruxelles, care găzduiește doar un „punct de lucru“ al PE.
Acum 40 de ani, Europa unită cuprindea doar nouă țări – cele șase fondatoare (Franța, Germania, Italia și trioul din Benelux), cărora li se adăugaseră Marea Britanie, Irlanda și Danemarca. La scrutinul din mai a.c. au participat cetățeni din 28 de state-membre. De la 410 europarlamentari în 1979 s-a ajuns acum la 751.
Am fost unul dintre ei în ultimii zece ani. Am învățat trei lucruri importante. Doresc să vi le împărtășesc.
Primul este despre instituție. Parlamentul European este legislativul care cuprinde cel mai mare număr de partide din lume: în fiecare din mandatele mele au fost 190-200.
Era imposibil să găsești în acest for vreo opțiune politică nereprezentată. PE e scindat, ca orice parlament, în grupuri – au fost opt în ultimii cinci ani – dar poziția fiecăruia dintre ele e sinteza opiniilor exprimate de deputații afiliați. Nimeni nu-i tratat ca și cum n-ar conta.
Al doilea privește identitatea politică a unui membru al PE. El nu e nici un reprezentant al guvernului, nici al opoziției din țara în care a fost ales.
Guvernele se exprimă în Consiliul UE, iar opoziția – în Parlamentele de acasă. Ca deputat european îi reprezinți pe cetățeni. Mai precis, trebuie să croiești un interes comun european. Logica reprezentării îți impune să așezi „țara pe care o știi cel mai bine“ în ansamblul Uniunii.
Ultimul lucru se referă la negociere. Tot ce decide PE e rezultatul unui compromis care caută degajarea unei majorități cât mai consistente.
E modelul democrației numite consensuale. Lucrurile stau așa întrucât în interacțiunea cu Comisia Europeană (inițiatoarea legislației) și cu Consiliul UE (cu care parlamentarii europeni co-legiferează), PE are o influență semnificativă numai dacă exprimă o largă majoritate. Dacă PE e scindat, decid politica europeană doar guvernele.
Le sunt recunoscător cetățenilor care m-au susținut în alegerile din 2009 și 2014, dându-mi astfel ocazia de a lucra în PE. Statisticile arată că, în deceniul în care am participat la lucrările forului de la Strasbourg, am votat de peste 43 de mii de ori.
Numărul amendamentelor asupra cărora m-am pronunțat a fost de 76.703. Peste două mii de proceduri legislative și aproape trei mii de proceduri non-legislative au fost tranșate și cu votul meu.
Am muncit în spiritul descris mai sus: reprezentându-i pe cetățeni, nu vreun guvern sau vreun interes privat.
Cei zece ani din PE sunt o experiență pe care vreau s-o folosesc acasă.
