Antena 3 susține că tema discuției a fost legată, probabil și de viitoarea afiliere a Pro România în Parlamentul European, dar și de disputele interne, acolo unde USR ar dori o opoziție unită pentru moțiunea de cenzură.
Acum o zi, Antena 3 a anunțat că întreaga opoziție a convenit să-l sprijine pe Mihai Tudose pentru a ocupa poziția de premier, dacă guvernul Dăncilă va pica. Această variantă a fost puternic susținută de Andrei caramitru, pe Facebook.
„PNL poate juca ca până acum - să propună un prim ministru de la ei (Orban) - care garantează că moțiunea nu va trece și PSD se va consolida. Singura soluție - și cea mai deșteaptă - este ca primul ministru de după Viorica sa fie Tudose. De ce?
- 1) Se poate ca soluția sa treacă la vot. ALDE posibil să accepte (se distanțează de PSD si își păstrează o șansa ipotetică sa treacă pragul data viitoare). UDMR la fel. O parte din PSD la fel.
- 2) Dacă Tudose devine prim ministru, o parte din filialele PSD pot trece la ProRomânia. Ceea ce înseamnă ca vechiul PSD se dezintegrează. La următoarele alegeri PSD merge spre 15% și ProRo creste spre 12%. Pentru noi - este cel mai bun lucru - nu mai exista un pol puternic anti-European și PSD gradual devine irelevant (și Ponta rămâne suficient de mic ca să nu poată face jocurile)
- 3) se poate negocia cu Tudose o serie de OUG-uri esențiale: alinierea legilor justiției cu MCV; legea electorală incl. vot la distanță; votul la locale in 2 tururi; eliminarea OUG114 etc”, a scris Caramitru pe Facebook, la 31 mai.
Marți seara, Mihai Tudose a declarat că ar accepta oferta de a redeveni premier. „Aș zice DA pentru țară. Da, dacă președintele mi-ar cere să fiu premier aș accepta. Cu siguranță, da”, a spus Mihai Tudose.
După publicarea acestei imagini, Ponta și Barna au explicat pe Facebook motivele discuției.