Valeriu Turcan arată că, spre deosebire de orice acțiune de influență în relațiile sociale, propaganda se distinge prin trei lucruri: e conștientă, e planificată și urmărește un obiectiv.
Valeriu Turcan arată că, spre deosebire de orice acțiune de influență în relațiile sociale, propaganda se distinge prin trei lucruri: e conștientă, e planificată și urmărește un obiectiv.
Fostul vicepremier Gabriel Oprea, cel care și-a relansat de curând partidul, UNPR, s-a făcut de râs după ce a distribuit pe Facebook o fotografie care pare trucată și care-l arată dând mâna cu fostul președinte american Barack Obama.
Pavel Lucescu, unul dintrei cei doi strategi de campanie ai lui Andrei Năstase, proaspătul câștigător al Primăriei Chișinău, acuză serviciile secrete românești și autoritățile de la București că-l apără pe controversatul Vladimir Plahotniuc.
Fostul preşedinte Băsescu a prezentat un document al SRI, strict secret, despre care spune că i-a parvenit anul trecut şi care vizează dosarul "Gala Bute", menţionând că a sesizat CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţie şi Comisia pentru controlul activităţii SRI.