Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, a declarat că România va ajunge la o rețea de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză în iunie.
Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, a declarat că România va ajunge la o rețea de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză în iunie.
Forajele pentru Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, secţiunile E şi D, se apropie de finalizare, cu circa 2 luni mai repede decât era planificat. Constructorul are la dispoziție 1,83 miliarde de lei (fără TVA) pentru cei 10 km ai lotului și termen de finalizare în 2027.
Autostrada de centură a Bucureștiului ar putea fi gata undeva prin 2025. Pentru lotului 3 al Inelului de Centură al Capitalei (A0 Nord), de 8,6 km, abia a fost semnat contractul de proiectare și execuție la Ministerul Transporturilor. Termenul este de 30 de luni, adică 2,5 ani.
Accidentul în lanț din Ungaria a fost surprins de camera de bord a unui TIR. Din imagini se vede că, deși vizibilitatea era foarte redusă, mașinile circulau cu peste 90 de kilometri pe oră.
Un TIR-ist de 51 de ani a întors în mijlocul autostrăzii și a luat-o pe contrasens. Evenimentul s-a petrecut pe autostrada A2, București - Constanța, iar șoferul a avut ghinion să dea nas în nas cu un echipaj de poliție.
Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au aplicat, în perioada 27 februarie - 6 martie, 2.006 sancţiuni contravenţionale celor care nu au respectat legislaţia rutieră, în cadrul acţiunilor pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului.
Un șofer de TIR a pierdut controlul mastodontului pe un pod al unei autostrăzi, a lovit și rupt parapetul de protecție, iar camionul a explodat. Apoi, a căzut în gol. Bărbatul a murit pe loc.
O patrulă de poliție a rămas mască. A surprins în trafic, pe autostradă, o mașină din care săreau scântei. Când au reușit să o oprească, polițiștii au depistat la volan un român beat și drogat și au constatat că vehiculul nu avea roata față și un cauciuc pe spate.