Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, în procesul fostului procuror DNA Emilian Eva, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) referitor la aplicarea deciziei CCR privind rejudecarea unor dosare de corupţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, în procesul fostului procuror DNA Emilian Eva, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) referitor la aplicarea deciziei CCR privind rejudecarea unor dosare de corupţie.
La patru ani de la tragedia din Colectiv, șeful Departamentului de Urgență, Raed Arafat, va fi audiat de procurori ca martor în dosarul deschis după plângerea părinților victimelor și a supraviețuitorilor incendiului, potrivit surselor G4 Media.
Tribunalul Tulcea a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a medicului ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea, care a fost prins marţi în timp ce lua mită de la soţul unei paciente.
Peste 300 de persoane din 38 de țări au fost arestate în urma destructurării celei mai mari rețele de pornografie infantilă din lume, informează Mediafax.
Biroul Electoral Central a aprobat, miercuri, solicitarea anchetatorilor de a le fi puse la dispoziție semnăturile depuse de cei opt candidați vizați de plângerea penală a BEC, printre care se numără Viorel Cataramă și Alexandru Cumpănașu.
Chestorul Adrian Iacob, rectorul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", și comisarul șef Petrica-Mihail Marcoci, prorectorul instituției, au încercat să strângă probe pentru discreditarea jurnalistei Emilia Șercan pentru a o determina să înceteze investigațiile sale.
Directorul general al Oracle România, Sorin Mîndruţescu, a declarat miercuri noaptea, la ieşirea de la DNA, că Oracle nu e parte din dosarul în care DNA face cercetări și că este vorba despre „o regretabilă neînţelegere”.
Procurorii DIICOT reiau, azi, cercetările la casa din Caracal unde Gheorghe Dincă le-ar fi ucis pe cele două adolescente, urmând să îl ducă şi pe acesta la faţa locului, testul poligraf fiind amânat pentru o dată ulterioară, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.