Banii europeni tocați de PSD pentru bursa de peşte din Tulcea trebuie returnați

DE Alexandru Pop | Actualizat: 22.11.2019 - 17:03
Au prăpădit banii doar ca să mai taie o panglică Foto: gov.ro

Comisia Europeană a notificat Ministerul Agriculturii cu privire la necesitatea restituirii fondurilor, ca urmare a deficienţelor înregistrate în implementarea proiectului lansat cu mult fast în prezența Vioricăi Dăncilă. Singurele două tranzacții au fost în ziua inaugurării.

SHARE

„La un moment dat, în 22 martie, au inaugurat bursa de peşte. Ce se dorea cu această bursă de peşte? Practic, să se liciteze şi să comercializeze toată producţia piscicolă din Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării. Trebuiau să aibă un sediu, un punct de colectare la Chilia, mijloace de transport şi un sistem informatic. La auditul care a fost făcut de Curtea de Conturi, nu de către noi, s-a constat următoarele: singurele tranzacţii care s-au făcut au fost două tranzacţii în ziua inaugurării. Totul a fost doar pentru acea zi a inaugurării. Apoi, deficienţe grave: punctul de colectare nefuncţional, fără apă, fără nimic, navele de transport nu erau înregistrate şi nu era obţinută nicio autorizaţie esenţială. Alaltăieri (marţi - n.r.) a venit din partea Comisiei, pentru că a fost pe bani europeni, că trebui să înapoiem 14,96 milioane de lei”, a afirmat Oros într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Botoşani, potrivit Agerpres.

Ministrul Agriculturii a cerut Corpului de control pe care îl coordonează să efectueze verificări cu privire la proiectul din Tulcea.

„Când auditul se va termina, pentru că am trimis şi noi Corpul de control, (...) să vedem ce s-a întâmplat, cine este vinovat pentru pierderea acestor sume şi pentru aceste investiţii făcute, în opinia noastră, prost, să vedem cum putem salva ideea. Ideea este generoasă, de a avea o bursă de peşte şi de a stimula producţia de peşte care este în România, pentru că noi deocamdată cumpărăm de afară cam 85% din consumul de peşte”, a adăugat Adrian Oros.

El a susţinut că în acest proiect era prevăzută şi achiziţia unui elicopter pentru ANPA, însă procedura de licitaţia a fost sistată.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.