Trei inspectori antifraudă din județul Hunedoara au fost atacați de proprietarul unui local, acesta fiind înfuriat că în urma controlului restaurantul său va fi închis.
Trei inspectori antifraudă din județul Hunedoara au fost atacați de proprietarul unui local, acesta fiind înfuriat că în urma controlului restaurantul său va fi închis.
Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a anunțat că senatoarea Diana Şoşoacă are datorii la stat și că ANAF a început executarea silită prin poprirea conturilor şi emiterea unei adrese către Senat prin care i se solicită să i se reţină, aşa cum prevede legea, o treime din indemnizaţie.
Autoritățile noastre fiscale au reușit performanța să pună dimineața câteva companii sub sancțiuni, pe motiv că se aflau sub controlul unor oligarhi ruși apropiați de Kremlin, iar seara, în aceeași zi, să revoce practic măsura dispusă cu câteva ore mai devreme.
Începând cu data de 25.07.2022, Registrul Auto Român (RAR) aplică prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.120/2021 și eliberează Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) în vederea înmatriculării pentru autovehiculele aduse din UE doar achizitorului intracomunitar.
Peste 71.000 de contribuabili sunt în prezent în situaţia ca ANAF să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie de impozite şi contribuţii, prevăzute de ordonanţa care a reincriminat, de la 1 martie, astfel de fapte ca fiind penale.
ANAF nu a reușit să recupereze decât a opta parte din prejudiciul de 60 milioane de euro pe care l-au stabilit judecătorii în procesul numit în media „Voiculescu-ICA”. Nouă inculpați din 14 spun că sunt insolvabili.
Lucian Heiuș, șeful ANAF, a declarat la Digi24 că cea mai mare sumă investigată la o persoană fizică dintre cele care vor fi controlate de la 1 iulie este de 4 milioane de euro. Heiuș evită analizele pe bugetari.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, a anunţat că de la 1 iulie instituţia pe care o conduce va începe controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice.