Radu Oprea, despre taxa de solidaritate cerută OMV-ului: „ANAF-ul trebuie să ne spună”

DE Daniel Toșa | 16.01.2023 - 13:36
Radu Oprea, despre taxa de solidaritate cerută OMV-ului: „ANAF-ul trebuie să ne spună” - FOTO: Facebook/RaduOprea
Radu Oprea, despre taxa de solidaritate cerută OMV-ului: „ANAF-ul trebuie să ne spună” - FOTO: Facebook/RaduOprea

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat că în cadrul schemei de plafonare din energie prevede deja o taxă de solidaritate, însă se așteaptă ca ANAF-ul să vină cu o decizie clară care vizează toate companiile care trebuie să achite această taxă de solidaritate.

SHARE

„Este vorba despre aplicarea unui regulament al UE. Acesta spune foarte clar în regulament că toate companiile din domeniul reglementat, deci nu este doar pentru OMV, este pentru toți actorii din această piață, trebuie să aibă o cifră de afaceri de 75% generată de domeniul respectiv, adică de producție de petrol și gaze. Regulamentele se aplică imediat, directivele se transpun într-un termen de trei ani de zile, în diverse forme, în lege, cu fiecare legiuitor în statul membru cum consideră de cuviință.

Eu însă aș citi această reglementare la pachet cu Ordonanța 27. PSD a militat întotdeauna pentru o taxă de solidaritate și există în Ordonanța 27 acel fond de tranziție din care se alimentează schema de ajutor pentru cetățenii și pentru companiile din România, de susținere a prețurilor la energie și la gaze, toată schema cunoscută deja, cu 0,68 de bani până în 100 de Kw, 0,8 până în 255, maxim 1,3 și așa mai departe.

Citește și: „Răzbunătorii”, piloții mercenari care ar putea lupta pentru Ucraina pe avioane F-16

 În acea Ordonanță 27 noi am venit și am propus mai devreme ca UE existența acestei taxe de solidaritate, ea se aplică deja în România. De aceea aș spune că atunci când vorbesc despre taxa de solidaritate, m-aș uita la efectele pe tot lanțul, de la producător până la produsul final și felul în care taxăm”, spune Radu Oprea.

Întrebat dacă anunțul OMV cu privire la faptul că nu va fi nevoită să plătească taxa de solidaritate, purtătorul de cuvânt al PSD a spus: „Nu știu acest subiect, e un lucru pe care ANAF-ul trebuie să ne spună, pentru că ei au posibilitatea de a verifica și au acces la date, să verifice exact dacă OMV, una dintre companiile care activează în acest domeniu, îndeplinesc această condiție de a avea cifra de afaceri mai mare de 75% pe partea de extracție de petrol și gaze, dar trebuie să ne uităm că în Ordonanța 27, ăsta e punctul meu de vedere personal, în Ordonanța 27”.

Citește și: VIDEO Ucrainenii distrug o întreagă unitate rusă Wagner cu o singură lovitură HIMARS în Soledar

„De exemplu, gazele care se furnizează către centrala de producere a energiei electrice din gaze de la Brazi a OMV-ului are un preț plafonat, de 150. Deci acolo deja am introdus cu mult timp înainte, haideți să spunem altfel, am interzis profiturile foarte mari, deci am avut în vedere să reglementăm în România, înaintea UE, aceste taxe, dar ANAF-ul trebuie să verifice acest lucru și să împiedice acele potențiale prețuri de transfer (...). Este problema și tema ANAF-ului să vină și să ne răspundă, este instituția care are dreptul, menirea, obligația să facă acest lucru”, încheie Oprea.

ANAF, cu ochii pe OMV„ Nu scăpați”

Șeful ANAF, Lucian Heiuş, a declarat, duminică, la Digi24, că va demara verificări foarte amănunţite cu specialiştii pentru a recupera taxa de solidaritate de la companiile vizate. De asemenea, în maximum 2 săptămâni va putea spune dacă OMV datorează această taxă.

OMV Petrom a anunţat, într-o notificare depusă la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), că nu va plăti taxa de solidaritate impusă de Guvernul României. OMV Petrom a explicat că nu va plăti taxa de solidaritate din România pentru că nu se încadrează în condiţiile impuse. OMV susţine că Petrom are sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite, respectiv extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te