Fostul ministru Ilan Laufer a fost amendat cu 2.430 de lei după accidentul în care a fost implicat alături de doi dintre copiii săi, în timp ce se aflau pe trotinetă. Ar fi încălcat trei reguli de circulaţie.
Fostul ministru Ilan Laufer a fost amendat cu 2.430 de lei după accidentul în care a fost implicat alături de doi dintre copiii săi, în timp ce se aflau pe trotinetă. Ar fi încălcat trei reguli de circulaţie.
Unii tranportatori români consideră, probabil, că și în alte țări merge ca în România. Trei camioane românești, de exemplu, au fost amendate însă, recent, cu 48.000 € în Cehia, pentru o serie de nerguli, precum greutate și gabarit depășite și tahografe neconforme.
Un proiect de modificare a Codul Rutier aflat pe masa Guvernului prevede interzicerea circulației pe autostrăzi a mașinilor, mașinuțelor, cvadriciclurilor motorizate, cum doriți să le spuneți, ce pot fi conduse de la 16 ani cu permis categoria B1, și a vehiculelor categoria A1.
Un tânăr de 19 ani a rămas fără permis pentru următoarele patru luni după ce a circulat cu mașina pe o stradă din zona de nord a Capitalei. Polițiștii i-au dat și o amendă usturătoare.
Dacă faci gălăgie la curte, poți fi amendat cu până la 1.500 de lei. În general, legislația prevede limite de liniște între orele 22:00 și 7:00, așa că petrecerile în aer liber trebuie să se încheie înainte de miezul nopții pentru a evita sancțiuni.
Tăierea unui castan sau a unui nuc fără aprobare de la primărie poate aduce amenzi de până la 10.000 lei. Dacă arborii sunt bătrâni sau periculoși, este esențial să soliciți autorizație și evaluare de specialitate pentru a interveni legal și în siguranță.
Autoritățile de la Budapesta au decis să nu mai crească taxele de drum pentru camioanele care folosesc drumurile din Ungaria de la 1 martie 2026, ci din 2027. Dar au crescut amenda pentru încălcarea regulilor de tranzit, adică pentru ocolirea autostrăzilor, la 1.000€.
Primăvara a început oficial pe 1 martie. Aceasta înseamnă restricții pentru unii grădinari. Nerespectarea acestui lucru va avea consecințe neplăcute. Amenzile sunt colosale.