Românii din Germania au descoperit ce legi bizare le pot aduce amenzi usturătoare pentru gesturi considerate banale. Astfel, chiar și mirosul de grătar poate fi motiv de sancțiune dacă deranjează pe cineva.
Românii din Germania au descoperit ce legi bizare le pot aduce amenzi usturătoare pentru gesturi considerate banale. Astfel, chiar și mirosul de grătar poate fi motiv de sancțiune dacă deranjează pe cineva.
În Monitorul Oficial a apărut o hotărâre prin care plata emnzilor de circulație sunt plătite mai simplu. Este vorba de un document vechide 7 ani care va intra în vigoare săptămâna aceasta.
Marian Rădună, organizatorul marșului de comemorare a 10 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, a fost sancționat cu 3.000 de lei pe motiv că manifestația a depășit ora 23.00. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a declarat că nu ar fi a aplicat amenda, mai ales în acest caz.
Consiliul Municipal Buzău a adoptat joi, un proiect de hotărâre prin care se interzice circulaţia trotinetelor electrice în mai multe zone din oraş, după numeroase sesizări din partea cetăţenilor şi incidente în care au fost implicaţi utilizatorii acestor vehicule.
Amendă de 1.500 lei dacă speli rufe la bloc. Ce reguli trebuie să respecți pentru a evita sancțiunea. În multe blocuri, există reguli stricte privind intervalele orare în care poți folosi mașina de spălat. Pentru a evita deranjul vecinilor trebuie să respecți câteva reguli.
Fondul de rulment este o contribuție obligatorie pentru toți proprietarii dintr-un bloc, stabilită prin hotărârea adunării generale. Acesta asigură resursele necesare pentru plățile curente și cheltuielile urgente ale asociației de proprietari.
O instalaţie din Rafinăria Năvodari a fost închisă temporar de către comisarii Gărzii de Mediu, ca urmare a unei scurgeri de amoniac detectate în sistemul de răcire.
Când trebuie puse anvelopele de iarnă la mașină? Șoferii riscă amenzi de până la 4.000 de lei dacă nu respectă legea.