
Previziunile anului 2022: AUR face agenda, coaliția duduie, noi ne descurcăm
Dacă am învăța din trecut, noul an - 2022 - nu ar trebui să ne surprindă cu nimic.
Dacă am învăța din trecut, noul an - 2022 - nu ar trebui să ne surprindă cu nimic.
Uniunea Salvaţi România a depus, vineri, la Curtea Constituţională, sesizarea privind legea bugetului pentru 2022.
Parlamentul European a decis că anul 2022 va fi Anul European al Tineretului.
Bill Gates, a spus că se așteaptă că faza critică a pandemiei de COVID-19 să se încheie în 2022. „Ar putea fi o prostie să facem o altă predicție, dar cred că faza acută a pandemiei se va încheia în 2022”, a scris Gates într-o recenzie a anului , publicată pe blogul său.
Desființarea pensiilor speciale s-a desființat: în ultimul proiect al PNRR se promite „reajustarea” lor. Potrivit unor surse politice, documentul n-a ajuns încă la Comisia Europeană. Pensiile speciale sunt menționate de patru ori în PNRR-ul României.
Calendarul examenului național de Bacalaureat 2022, Sesiunea iunie – iulie 2022 a fost publicat, în această dimineață, în Monitorul Oficial.
Prinţul Harry, care s-a retras împreună cu soţia sa, Meghan Markle, din Casa Regală britanică, îşi va publica memoriile la sfârşitul anului 2022, în care va relata "greşelile" şi "lecţiile învăţate", a anunţat luni editura Penguin Random House, relatează AFP.
Autorităţile de la Doha încearcă să obţină un milion de doze de vaccin împotriva coronavirusului pentru suporterii care vor asista la meciurile de la Cupa Mondială din 2022, din Qatar, a anunţat agenţia QNA.