Testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate, a anunțat MInisterul Educației.
Testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate, a anunțat MInisterul Educației.
Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat, într-o conferință de presă, că nu există o dată stabilită pentru începerea vaccinării la copiii sub 11 ani.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a atras, ieri, atenția că, de luni 13 decembrie, elevii nu vor mai putea fi testați în școli deoarece unitățile de învățământ nu mai au teste de salivă pentru detectarea COVID.
Ministrul Educației l-a înștiințat pe Raed Arafat că testele de salivă pentru copii s-au epuizat „fiind insuficiente chiar și pentru administrare în prima zi a săptămânii – luni, 13 decembrie”.
Criza Covid a paralizat sistemele de învățământ din întreaga lume, cu consecințe asupra viitorului tinerilor, avertizează organismele internaționale.
La nivel național, 17.677 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate (dintr-un total de 17.915) funcționează cu prezență fizică, incluzând și unitățile conexe.
Testarea elevilor stârnește controverse, profesorii invocând lipsa informațiilor și a unui protocol clar de administrare. Profesorii consultați de Newsweek România au arătat că, la nivelul școlilor, nu este clar cine va face testarea. Există îndoieli că testele vor fi valide.
Elevii vor să afle cum se vor desfășura testele anti-Covid, în condițiile în care Ministerul Educației nu își asumă testarea în școli.