Pentru prima oară, numărul școlilor închise îl depășește pe cel al unităților de învățământ unde se merge la școală în sistem hibrid sau deloc.
Pentru prima oară, numărul școlilor închise îl depășește pe cel al unităților de învățământ unde se merge la școală în sistem hibrid sau deloc.
Ministrul Sănătății a spus că această variantă nu e luată în calcul acum varianta unei închideri totale a țării, din cauza COVID-19.
Numărul școlilor din țară aflate în scenariul roșu se apropie de 3.400, din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate.
Școala online ar fi fost mai simplă și accesibilă dacă ar fi existat proiectul „catalogul virtual”, uitat de PSD și pentru care abia s-a obținut finanțare.
Lucian Brujan (39 de ani) a plecat în Germania în 2002 cu o bursă de studii. Până în 2012 a predat la un universități din Irlanda, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Slovenia, Serbia și România. Din 2016, este director de programe la Academia Națională a Germaniei, „Leopoldina".
În Cluj, studenții de la universitățile de stat beneficiau de transport gratuit dacă erau la buget și aveau o reducre de 50% dacă erau la taxă. Anul acesta, însă, studenții de la buget ar putea să rămână fără gratuitate, scrie Monitorul de Cluj.
Numărul unităților care trec în scenariu roșu crește pe măsură ce, la nivel național, sporesc infectările cu COVID. Vestea bună este că profesorii sunt mai pregătiți decât în primăvară, iar elevii mai conectați la școala online.
O declarație a ministrului Educației, Monica Anisie, a stârnit un val de dezbateri în online, după ce aceasta a răspuns unei întrebări legată de cum vor învăța copiii care nu au curent electric.