Scrisoarea deschisă a unui profesor universitar din Iași către Tudorel Toader

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 03.03.2020 - 00:36
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Un profesor de la Universitatea „Al.I Cuza” din Iași a publicat o scrisoare în care critica faptul că fostul ministru al Justiției Tudorel Toader candidează pentru un nou mandat de rector al instituției de învățământ din Iași.

SHARE

Lucian Leuștean este profesor universitar doctor și conducător de doctorat la Facultatea de Istorie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. A fost secretar de stat și secretar general în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Iată scrisoarea integrală adresată de profesorul Leuștean către fostul ministru al Justiției din guvernele controlate de Liviu Dragnea.

___________________

„N-o fi ilegal, dar e imoral

Poate nu aș fi scris acest text, domnule rector Tudorel Toader, dacă în ultimele ședințe ale vechiului Senat al Universității Alexandru Ioan Cuza nu ați fi răspuns în răspăr, infatuat și pe lângă subiect, la remarcile ce vă erau adresate de către un tânăr student în Teologie și Istorie și, respectiv, de distinsul profesor Alexandru-Florin Platon.

Junele student vă spusese că „nu tot ce e legal e moral”, iar profesorul Platon, amical și colegial, afirmase că deși păreți a fi un bun administrator, ați eșuat în privința unei alte componente esențiale a funcției de rector, aceea de a fi imaginea «bună»a unei comunități academice.

În primul caz ați răspuns că legea conține și sâmburele moralei, iar în cel de-al doilea ne-ați transmis că nu înțelegem noi cât de mult bine ați făcut țării și, implicit, universității noastre când erați ministru. Eu cred că vă aflați în eroare și voi încerca să demonstrez acest lucru.

Un laitmotiv al primului dvs. mandat de rector la UAIC a fost «legalitatea». Ni s-au transmis încă din campania electorală trecută mesaje diverse și complexe despre necesitatea de a fi diriguiți de un expert în materie de «legalitate», iar după victoria atât de greu obținută, cu ajutorul unui virus scelerat, ce l-a răpus pe principalul contracandidat, am aflat că e timpul să «reintrăm în legalitate», că trista moștenire pe acest plan va fi remediată sub îndrumarea cuiva care știe atât de bine a interpreta legile.

Eram cu toții, deodată, loviți de un noroc nesperat și nemeritat: urma să fim conduși de un judecător al Curții Constituționale. Dvs. și echipa din subordine, direct sau indirect, ați promis un audit care urma să certifice acțiunile de la limita legii sau chiar ilegale ale fostului rector, ale fostului administrator-șef, ale fostului director al Editurii UAIC și ale altora.

Apoi justiția urma să-și facă datoria.

Nu știu să fi ieșit ceva din respectivul audit, dacă a existat sau dacă au fost doar niște vorbe menite să murdărească niște oameni. Eu nu sunt avocatul nimănui, dar aluziile la ilegalități, la contracte oneroase și la matrapazlâcuri trebuiau încheiate fie prin plângeri penale, fie prin scuze publice. Altcumva e doar josnicie.

Oricum, odată reintrată sub zodia înălțătoare a legalității, comunitatea academică de la UAIC a început să experimenteze deliciile unor acțiuni aflate în limitele legii sau cel puțin pe care legea nu le interzicea, dar a căror moralitate era îndoielnică sau chiar mai mult decât atât.

Spre exemplu, în primul mesaj în calitate de rector ales erau trei greșeli gramaticale, dintre care se remarca o superbă virgulă între subiect și predicat. Le-am fi pus pe seama emoției datorate victoriei «virusate», obținută atât de greu, dacă nu s-ar fi repetat în alte mesaje pe care le-am receptat ulterior.

Când ați renunțat să scrieți personal mesajele către umilii supuși academici, am scăpat și noi de masacrarea punctuației limbii române. Mă grăbesc să afirm că a pune virgula între subiect și predicat nu este o acțiune ilegală, dar ea este jenantă și chiar imorală pentru rectorul «celei mai vechi universități românești»... Limbile străine sunt greu de învățat, spun unii, dar măcar limba română ...

Nici nu apucasem bine să savurăm reinstaurarea legalității la UAIC, sub a dvs. înțeleaptă oblăduire, că ați solicitat autosuspendarea din funcția de rector, pentru finalizarea mandatului de la Curtea Constituțională.

O bună parte din comunitatea academică a asistat stupefiată la această pretenție care semăna cu dorința unui mire, aflat în luna de miere, de a-și autosuspenda proaspăta căsnicie, pentru a-și finaliza relația cu «fosta».

Mireasa n-avea decât «rol consultativ» (ministerul lua decizia), așa că a acceptat resemnată postura umilitoare. Rămâneau mama-soacră și alte rude nesărate ale mirelui, ca să-i țină locul cald și amintirea vie.

Totul era perfect legal, se datora dorinței de a servi patria și n-avea, evident, nicio legătură cu încasarea unei pensii speciale lunare a cărei mărime se potrivea cu salariul altora pe 6-12 luni.

Pensia era mai mult decât legală, ea conținea chiar un «sâmbure» al moralității. Nu conta, desigur, că imensa majoritate a românilor consideră toate pensiile speciale ca fiind nesimțite și sfidătoare.

Patria a fost servită la Curtea Constituțională, iar apoi ați revenit la pupitrul de comandă al UAIC, dar comunitatea noastră academică iar n-a apucat să se bucure de «transparența»profesată ritos la început de mandat.

Totul a fost limitat la niște ridicole buletine informative și la niște informații și comunicate de pe website-ul universității, ca și cum transparența ar însemna să ni se comunice ce s-a decis. În realitate, ea presupune consultarea comunității înainte de decizie, nu după.

De asemenea, ne-ați spus, la debut de mandat, că sunteți adeptul dialogului și al dezbaterii. Aveam să aflăm în curând că erau doar vorbe goale, că totul nu era decât praf aruncat în ochii noștri.

Cea mai evidentă dovadă că nu agreați vreo urmă de părere contrară a fost insistența cu care ați dorit eliminarea abținerii dintre opțiunile senatorilor UAIC. Cu alte cuvinte, dacă nu cutezai să te opui, trebuia să votezi obligatoriu pentru. Ca pentru orice doritor de unanimități, abținerea era o sfidare.

M-am opus acestei acțiuni, dar n-am reușit să împiedic transformarea ei în normă. Am început însă o campanie de convingere a senatorilor, pentru a se anula această măsură aberantă. Puteam să ne abținem în consiliile facultăților, dar nu și în Senat.

În Parlamentul României te puteai abține, ca și la ONU sau în alte instituții internaționale, dar nu și în Senatul UAIC, ca să nu superi sultanul.

Finalmente, Senatul a înțeles că era privat de un drept și a votat revenirea la situația anterioară, dar nu înainte ca unul dintre lacheii dvs. să ne jignească in córpore, numindu-i lași pe cei care se abțin.

Ironia sorții a fost aceea că la următoarea ședință, prima la care te puteai abține, distinsul dvs. adunător de scame și-a uitat panseul profund și a fost primul care s-a abținut de la un vot, nesesizând ridicolul situației.

E ceea ce se cheamă expresivitate involuntară, iar unii membri ai Senatului au apreciat-o la justa ei valoare.

Oricum, patria vă chema din nou la datorie, de această dată ca ministru al Justiției în cele mai fetide guverne din istoria recentă (Grindeanu, Tudose și Dăncilă), ceva ce analele vor păstra drept «Epoca Dragnea», iar UAIC a trebuit să accepte (oricum n-avea de ales) din nou autosuspendarea, adică neconsumarea „ «căsniciei»o dată în plus.

Însă, de această dată, avea să se înfiripe speranța că despărțirea s-ar putea permanentiza, că cercurile dâmbovițene ale puterii vă vor apropria, spre avantajul nostru mutual. Avea să fie o speranță deșartă ...

V-ați dovedit calitățile de lider adevărat și model pentru comunitatea academică de la UAIC și în cazurile celor doi fii ai dvs.. Presa a fost încântată să descopere cum una dintre odrasle a crescut într-un an cât alții în zece, cum cel intrat pe locul 351 din 360 de studenți a ajuns iute pe locul 11.

Cu toții avem progenituri geniale, desigur, dar această validare academică trebuie să vă fi mers la suflet. Veți spune – și chiar aș putea să vă și cred – că n-ați intervenit în favoarea fiului, dar nu asta contează. Un lider autentic ar fi intuit zelul unor colegi în a-și dovedi fidelitatea și l-ar fi temperat discret, sugerând că șirul de decari impecabili, meritați indiscutabil, să mai fie sincopat de câte vreun nouă stingher sau vreun opt zburdalnic.

Iar celălalt fiu a binemeritat, evident, să vă devină coleg de facultate. Așchia nu putea sări prea departe de trunchi! Nu a contat că Universitatea Cuza avea o tradiție în a restrânge nepotismul, că fusese prima din țară care a încercat limitarea fenomenului, chiar dacă reușitele nu fuseseră decât parțiale, în sensul că se mai strecurase câte un văr, un nepot de pe cuscru, o amantă sau o viitoare nevastă.

Totuși niciun rector nu și-a mai instalat descendenții la catedră. Nu le-o fi trecut prin cap să se autosuspende și nici nu s-au aflat în postura de a aviza un act normativ ce a transformat perioada determinată într-una nedeterminată pentru o mână de destinatari de mare valoare.

Sau, cum îmi spunea un fost prieten de-al meu, pe trei sferturi în glumă, dar pe-un sfert serios, dacă junele său e capabil de ceva, se va descurca într-un domeniu lucrativ, iar dacă nu, urma să-l facă profesor la Cuza.

În orice caz, în timpul suspendărilor ați ținut capul de afiș al presei locale, naționale și chiar internaționale, dar, din nefericire, numele UAIC era tot timpul alăturat dvs., spre disperarea tuturor celor care nu doreau implicarea noastră în chestiunile politice.

Părerile dvs. le cunoaștem, în sensul că mandatul de ministru a fost complet separat de cel de rector și că ați făcut numai lucruri remarcabile ca șef la Justiție, chiar dacă opinia publică nu a realizat măreția operei dvs. instituționale. Las deoparte incompatibilitatea celor două alegații, ca și faptul că ele au o legătură discretă spre inexistentă cu realitatea, dar trebuie să înțelegeți că răul făcut imaginii comunității UAIC este teribil, iar efectele sale nu vor dispărea prea curând.

N-are nicio importanță ceea ce credeți dvs. că ați făcut sau n-ați făcut, bine sau mai puțin bine sau de-a dreptul nociv, dar UAIC nu trebuia asociată cu acțiunile dvs. politice chiar dacă ar fi fost desăvârșite.

Dacă doreați să reformați justiția în regimul Dragnea, trebuia să demisionați din funcția de rector. Pentru că n-ați procedat astfel, asocierea dvs. cu UAIC în acea vreme a fost mai mult decât pernicioasă, a fost toxică și sulfuroasă.

Un alt subiect din categoria «nu e ilegal, dar e imoral» a fost cel al cazului de plagiat al lui Codruț Olaru, uns doctor sub coordonarea dvs.: s-au utilizat toate subterfugiile legale de a se bloca rezolvarea cazului, iar vreme de un an și opt luni UAIC a trebuit să tacă și să suporte oprobriul comunității academice din România, ca și pe cel al opiniei publice, pentru a nu-și deranja rectorul.

A fost un nou caz în care interesele dvs. erau diferite de cele ale UAIC, dar cele personale au prevalat asupra celor comunitare. Interesul UAIC ar fi fost slujit de o rezolvare cu celeritate a situației, oricare ar fi fost verdictul, nu prin tergiversări, amânări și ascunderea capului în nisip. UAIC s-a făcut de râs și s-a autoizolat.

 De altfel, mandatul dvs. de rector a fost cel care poate fi caracterizat prin izolarea UAIC, atât pe plan național, mai ales în cadrul Consorțiului „Universitaria”, dar și pe plan local, în mediile academice ieșene. Celelalte membre ale consorțiului, UB, UBB, UVT și ASE, s-au distanțat de UAIC, nu ne consultau când dădeau comunicate pe teme de interes comun și nu ne considerau parteneri de încredere.

Iar pe plan local, războaiele pornite cu alte universități ieșene, din motive în principal electorale, trebuiau declanșate numai după o consultare mai largă cu membrii comunității noastre. Poate că ați fi primit susținere pentru disputele patrimoniale lansate, dar nu vom ști niciodată.

Ați decis singur și ne-ați anunțat că trebuie să ducem războiul. Rezultatul e incert, dar insularizarea noastră în Iași e evidentă. Probele sunt importante în procesele juridice, dar cei care-i antagonizează pe toți cei din jur și cei care se izolează n-au șanse prea mari de a obține victoria. Justețea cauzei nu asigură automat succesul!

Ne spuneți prin gazete că faptele dvs. vorbesc, nu vorbele.

Sună admirabil, dar întâmpinăm două obstacole. Primul derivă din faptul că ați lipsit o bună parte a mandatului, ceea ce înseamnă că nu dvs. sunteți autorul «faptelor», oricum ar fi ele, bune sau rele, multe sau puține, ci cei care au condus efectiv UAIC în toată această perioadă, adică doamna prorector Mihaela Onofrei și ceilalți membri ai echipei de prorectori.

Nici nu vreau să mă gândesc la faptul că erați suspendat, dar se spunea că la UAIC nu se lua nicio decizie semnificativă decât în weekend, când soseați la Iași. Cred că astea erau doar vorbe ale răuvoitorilor, iar dvs. nu încălcați legea, ci respectați condițiile suspendării, în litera și spiritul lor.

Dacă a fost așa, atunci de ce să nu atribuim «marile» realizări ale UAIC prorectorilor în exercițiu?

De ce să nu votăm cu doamna profesor Mihaela Onofrei, probabil artizana disciplinei financiare de la UAIC, sau cu domnul prorector Cătălin Tănase, care a făcut minuni la Grădina Botanică ieșeană? Cei doi distinși profesori însă nu candidează, iar noi avem de pus ștampila pe cel care-și arogă munca altora.

Al doilea obstacol amintit mai sus provine din cernerea realizărilor nenumărate ale mandatului dvs. fragmentar la UAIC. Dacă lăsăm deoparte dezideratele, adică victoriile ulterioare, cele pentru care s-au pus baze solide, desigur, dar timpul a fost prea scurt pentru concretizare, nu rămâne mare lucru.

S-a reparat acoperișul la corpul A, după ce luni și luni de zile am stat cu schelele întinse, le-am admirat de la ferestre, iar în zilele ploioase ne-am înghiontit cu fumătorii care blocau intrarea.

A doua realizare a fost creșterea numărului de intabulări ale proprietăților UAIC: aici s-a lucrat bine, iar procesul trebuie continuat. Iar Grădina Botanică are o față nouă, dar cred că ar trebui să-i mulțumim pentru asta domnului academician Cătălin Tănase.

În sfârșit, s-au plătit orele suplimentare la UAIC, spre bucuria mai ales a «săracilor» din Universitate. Nu știu de ce nu se plăteau înainte de 2016, dar bănuiesc de ce s-au plătit acum.

I-am întrebat pe colegii de la București, Cluj și Timișoara care este situația la ei și mi-au spus că, în ultimii ani, alocațiile bugetare, care reprezintă grosul veniturilor peste tot, inclusiv la UAIC, au sosit complete și la timp, spre deosebire de alte dăți, când întârziau și erau ciuntite pe diverse motive.

Nicio universitate mare din România nu a fost în criză financiară în ultimii ani și toate au plătit orele suplimentare. Deci marea realizare de la UAIC a fost, în realitate, o intrare în normalitate peste tot în țară.

Despre celelalte succese ale echipei Toader avem proiecții ale arhitecților, avem schițe alb-negru, poze colorate și termene precise, avem scheme ale consultanților și grafice ale experților, dar toate sunt de domeniul viitorului.

Casa Universitarilor va fi gata și va fi minunată, diverse corpuri ale Universității vor primi fundații și fațade noi, iar sala de sport va fi modernă și funcțională. Totul e în grafic, dar mai sunt necesare câteva mandate de rector, acum că legea permite, pentru a fi finalizate.

Ce nu ne spun rapoartele dvs., domnule rector Tudorel Toader, și nici intervențiile dvs. din Senat sau din mass-media, este ce ar fi trebuit să le spunem colegilor noștri din țară care au râs de noi vreme de patru ani și ne-au acuzat de lașitate.

Nu a fost comisie de doctorat sau de abilitare la care să particip, nici ședință la CNATDCU sau reuniune științifică, unde colegii de la București, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Constanța sau Târgoviște, indiferent de orientările și opțiunile lor politice, să nu mă întrebe cum Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași a putut să-și aleagă un asemenea rector, cum de acceptăm ca imaginea comunității noastre să fie maculată astfel.

Iar acum se pare că supliciul nostru va continua. Probabil că vă merităm!

Iar în final aș dori să le mulțumesc celor care, în ultimele zile, și-au manifestat părerile de rău și chiar urmele de reproș că nu m-am înscris în competiția electorală împotriva celui mai nefrecventabil rector pe care l-a avut UAIC în ultimele decenii.

Din păcate, părerile domniilor lor mi-au parvenit tardiv, și nu în perioada în care se putea articula o candidatură. Aceasta ar presupune nu doar vanitate și curaj, ci mai ales solidaritate de echipă și proiect comun.

Singur pot face doar gesturi de onoare sau exerciții stilistice, ca acesta, dar victoria împotriva unor grupuri organizate și asistate se poate obține doar prin întreprindere comună și luptă umăr la umăr!”

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.