Se apropie vacanța de toamnă a elevilor. Câte perioade libere sunt în anul școlar

În curând, elevii vor intra în prima vacanță a anului școlar, vacanța de toamnă, În total, școlarii au 5 perioade libere.
Vacanța de toamnă începe pe 25 octombrie 2025, sâmbătă, și se încheie pe 2 noiembrie 2025, duminică. După această perioadă, elevii reîncep școala în Modulul 2, care se desfășoară între 3 noiembrie 2025, luni, și 19 decembrie 2025, vineri.
Se apropie vacanța de toamnă a elevilor. Câte perioade libere sunt în anul școlar
Vacanța de iarnă pentru anul școlar 2025-2026 este programată între 20 decembrie 2025, sâmbătă, și 7 ianuarie 2026, miercuri. După aceasta, elevii încep Modulul 3, care durează de la 8 ianuarie 2026, joi, până la 6, 13 sau 20 februarie 2026, în funcție de deciziile fiecărui inspectorat școlar.
Citește și: Școlile ar putea să-și suspende activitatea mâine în București din cauza atenţionărilor meteo
Vacanța de schi, care este mobilă, va fi stabilită de fiecare inspectorat județean și va avea loc timp de o săptămână între 9 februarie și 1 martie 2026. Modulul 4 începe după vacanța de schi, începând cu 16, 23 februarie sau 2 martie 2026, în funcție de deciziile inspectoratelor, și se încheie pe 3 aprilie 2026, vineri.
Citeşte şi: Ungaria interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli. De ce în România legislația e mai relaxată
Vacanța de primăvară, care include sărbătorile de Paște, va avea loc între 4 aprilie 2026, sâmbătă, și 14 aprilie 2026, marți. După această vacanță, Modulul 5 se desfășoară între 15 aprilie 2026, miercuri, și 19 iunie 2026, vineri.
Vacanța de vară începe pe 20 iunie 2026, sâmbătă, și se va încheia pe 6 septembrie 2026, duminică.