Sindicaliștii din Educație intră în grevă de avertisment din cauza salariilor

DE Edi Neagu | 19.01.2022 - 08:12
Profesorii nu intră azi în clase între 11 și 13. FOTO: Facebook
Profesorii nu intră azi în clase între 11 și 13. FOTO: Facebook

Reprezentanții sindicatelor acuză guvernul că nu au respectat legea pentru personalul de învățământ.

SHARE

Salariaţii din învăţământul preuniversitar membri ai celor două federaţii reprezentantive - Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "SPIRU HARET" - intră în grevă de avertisment, miercuri, între orele 11:00-13:00, potrivit unui comunicat remis de cele două organizaţii sindicale.

Decizia încetării temporare a lucrului a fost luată de FSLI şi de FSE "SPIRU HARET" după referendumul intern desfăşurat de cele două organizaţii în perioada 17 decembrie 2021 - 14 ianuarie 2022.

Citește și: GRAFICE Numărul mediu de infectări COVID, dublu față de vaccinări. Certificatul verde, abandonat

Protestul membrilor celor două organizaţii sindicale este cauzat de refuzul guvernanţilor de a purta negocieri cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie şi de a adopta măsuri concrete pentru rezolvarea nemulţumirilor acestora, se menţionează în comunicat.

Solicitările sindicatelor din învăţământul preuniversitar sunt: acordarea de la începutul anului curent a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic); alocarea procentului de 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei; adoptarea unei măsuri legislative reparatorii prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.

Citește și: Fantoma de la IGPR: Benone Marian Matei, chestorul fără CV, fără declarație de avere

Sindicatele mai solicită Guvernului acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017; plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic peste timpul normal de muncă; suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te