Îl mai știi pe Gigel, colegul acela, al tău pe care erai furios că nu se conformează spiritului clasei și care era pus mai mereu la colț, ridicat în picioare, pus să stea cu mâinile la spate, oprit după ore ca să-și facă lecțiile la „arest”, așa cum ne plăcea nouă să-i spunem.
Mai știi cum învățătorul tău, să nu ne ferim de cuvinte, îl mai lua de urechi, îi mai trăgea câte o palmă și ce-l mai certa!, de ajungea Gigel să tremure numai când domnul îi arunca o privire... Ăia dascăli dom'le, nu ăștia de acum!
Nu pot să nu fiu hâtru și să nu prezint noua perspectivă din care sunt văzute cadrele didactice: Ce știu profesorii din ziua de astăzi?! Decât să ceară salarii mari, să voteze PSD-ul și, în rest, să „taie frunză la câini”. Halal dascăli mai avem! Nu ați văzut ce fac copiii când ies de la școală?! Ce i-or învăța, oare, să facă?! Auzi unele voci pe stradă…
Gigel e acum „băiat mare”, atât de mare, încât are copii de școală și chiar nepoți. Și ce-i mai iubește Gigel! Atât de mult încât, îi conduce până la școală! Dar nu se oprește la poartă și își duce copilul până în clasă și, dacă tot n-are ce face, stă pe la ușă să nu cumva ca micuțul să fie victima profesorilor, că știe el bine de ce sunt ei în stare!
Ca profesor în învățământul de stat românesc nu îmi propun, acum, să deschid cutia Pandorei din care să iasă toate relele sistemului de învățământ. Le cunosc, accept că ele există, și lupt, cu mijloacele pe care le am la îndemână, pentru diminuarea lor. Nu vreau să deschid un front profesori-părinți, nu ar fi drept, mai ales că majoritatea profesorilor sunt și părinți...
Ceea ce vreau să vă arăt aici este fața nevăzută și foarte puțin cunoscută a umilințelor la care sunt supuși profesorii din ziua de azi.
Despre situațiile dificile prin care trec, oamenii de la catedră nu prea vorbesc. De ce?! Pentru că teoriile educaționale converg către ideea că educatorul trebuie să facă față tuturor problemelor, în limita regulamentelor și astfel, pentru a nu fi catalogați în vreun fel, preferă să păstreze subiectul tabu. Profesorul român se titularizează, adică devine ocupantul unui post, în urma unui concurs specific, la care susține un examen dificil doar din materia de specialitate...
Ce abilități majore trebuie să mai aibă profesorul în ziua de azi?! Ei bine, trebuie să fie un bun pedagog, psiholog, mediator de conflicte, să facă educație juridică, educație civică, să fie un bun comunicator, să cunoască proceduri legate de pază și de protecție și multe altele... Pentru toate astea nu este total pregătit și, după părerea mea, unele nu au ce căuta în fișa postului.
Am decis să exemplific câteva aspecte din mediul școlar, probleme „moderne” aș putea spune, îndreptățit, poate, de cei aproximativ 30 de ani de experiență pe care îi am.
Spațiul nu îmi permite să le cuprind pe toate, dar câteva trebuie evidențiate.
Chiar dacă nu am să dau nume, vă asigur că faptele relatate sunt reale.
Un renumit profesor, cu activitate pro bono în mediul on-line, care administrează un grup social la care au aderat peste 12 000 de membri ce își doresc să fie informați și instruiți, primește un mail injurios din partea unui elev al unui colegiu.
Acesta se arăta deranjat de mesajele de tip newsletter și, chiar dacă putea oricând să se dezaboneze cu un singur click, preferă să-l facă… albie de porci. O încercare de comunicare civilizată a profesorului cu elevul respectiv eșuează total și, simțindu-și afectată demnitatea, cadrul didactic se adresează Poliției române cu acuzația de insultă.
Poliția s-a arătat total depășită de o astfel de situație, a promis că îi comunică un rezultat peste o săptămână, dar… nimic! Elevul poate oricând să jignească, că doar e liber pe net, nu?!
Un alt caz, care m-a revoltat, este al unui bunic care a solicitat să își conducă, zilnic, nepoata, până în clasă, ca să-i care ghiozdanul, susținând că ar avea o gravă afecțiune și că va prezenta un certificat medical pe care, culmea!, l-a uitat acasă. Poți să nu cedezi la o astfel de solicitare?! Numai că, bunicul, doar la câteva zile, după ce i s-a permis accesul, a început o campanie de denigrare a școlii, în ansamblul ei, fără precedent.
Mai întâi, a insultat diriginta, profesoară de religie, spunându-i că este satanistă și, ca să-și justifice afirmația a depus un întreg album foto la secretariatul unității cu fotografii de-ale doamnei luate de pe rețelele de socializare. Apoi, a solicitat telefonic brigada antitero a SRI(!) sub pretextul că în școală acționează un grup infracțional organizat, din care fac parte elevi, părinți și diriginta clasei.
Evident că într-o situație ca aceasta, conducerea școlii i-a interzis accesul în spațiul școlar, anunțând totodată Poliția și Protecția Copilului. Este bulversant răspunsul acestei instituții, din urmă. Ei au cerut școlii lămuriri despre măsurile care s-au luat în legătură cu cele afirmate de bătrân.
Se pune întrebarea firească unde sunt părinții copilului. Despre tată nu se cunosc detalii, iar mama, se pare că, amenință în același mod conducerea școlii cu procese, scriind de pe adresa de mail a bunicului că este ocupată cu activitatea profesionala în domeniul privat unde nu se poate tăia frunza la câini ca la bugetari. (sic!)
Este de reținut faptul că eleva a venit prin transfer de la o unitate școlară unde bunicul a creat același tip de probleme, reușind „performanța” ca în cinci ani școlari s-o mute în patru colective noi…
Aceste cazuri nu sunt izolate și ele nu sunt dintre cele mai grave. De curând, sindicatul USLIP Iași, a lansat campania "STOP VIOLENȚEI LA ADRESA CADRELOR DIDACTICE", având același subiect.
_________
Cătălin Osiceanu este profesor de matematică
