Profesorii nu renunță la greva de luni, 22 mai. Părinții au fost anunțați pe grupurile de whatsapp dacă să-i aducă sau nu pe copii la școală. Mulți sunt nevoiți să adopte soluții de compromis și, fie să își ia o zi-două de concediu, fie să lucreze de acasă.
Situația nu este la fel în toate școlile.
Haos în școli. Profesorii pot intra sau ieși oricând din grevă
Surse din Educație au transmis în exclusivitate pentru Newsweek faptul că profesorii pot decide să intre în grevă chiar și luni.
Conform unei informări transmise dascălilor, aceștia pot intra oricând în grevă, chiar și luni dimineață, deși aceștia trebuiau, teoretic, să notifice până vineri decizia de a face sau nu grevă.
”Luni între 8:30-9:00 Trebuie completat formularul cu participanții la grevă din fiecare școală!!! Dacă o persoană are ore în mai multe unități, semnează GREVĂ în toate.
Dacă secretariatul este în grevă, nu are cine să opereze în Edusal. Dacă sunt situații unde jumătate sau mai mult de jumătate nu fac grevă, se poate face orar alternativ pentru cei care nu fac. Pot participa la greva generală și persoane care nu au participat la greva de avertisment.
Dacă cineva are inspecție pe perioada grevei, poate face notificare de ieșire din grevă pentru ziua cu inspecția și apoi poate reveni la grevă. Dacă sunt persoane care doresc să intre în grevă, se trec pe un tabel nou și notifică.
Comitetul de grevă. În cazul retragerii din grevă, Comitetul de grevă face notificări la unitate și la ITM pe mail și o copie către Comitetul Județean de grevă”, se arată într-un comunicat transmis cadrelor didactice la nivelul unei școli.
Profesorii au primit și alte informări cu privire la grevă. Ei nu au voie să anunțe elevii să nu vină la școală.
Citește și: Elevii nu merg mâine la școală. Grevă generală în Educație. Sindicatele au respins oferta guvernului
”Informare: În urma participării la ședința cu directorii, care a avut loc astăzi, începând cu ora 12.30, vă
transmitem LEGEA Nr. 367 privind dialogul social și vă informăm următoarele:
1. Cadrele didactice care au semnat pentru grevă vor veni la școală în intervalul orar alocat conform orar.
2. Este interzis să anunțăm elevii să nu vină la școală”, se arată într-o informare primită de profesorii unei școli din provincie.
”În legătură cu ziua de luni, 22.05.2022, când se declanșează greva generală a cadrelor didactice, facem următoarele precizări:
- Greva se desfașoară cu prezența greviștilor în incinta unității, iar participarea la grevă este liberă. Prin urmare, nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe la grevă. Totodată, cadrele didactice care nu participă la grevă își vor continua activitatea și vor intra la ore, conform orarului.
Citește și: Se amână Bacalaureatul și Evaluarea Națională? Cum se încheie mediile? Răspunsul sindicaliștilor
- Elevilor li se va transmite că vor face ore doar cu profesorii care nu sunt în grevă”, se arată într-o altă informare.
Ce fac elevii la orele unde nu vin profesorii
Sunt școli în care profesorii care nu fac grevă au luat singuri decizia de a-i supraveghea pe copii și la celelalte ore. Astfel, avem situații în care câțiva dascăli au grijă de mai multe clase în același timp.
”Dacă nu plouă, vom sta afară. Vom juca baschet, volei, orice jocuri în aer liber. Dacă plouă...nu știm ce vom face”, a spus un profesor pentru Newsweek.
Citește și: Profesor cu 15 ani vechime câștigă mai puțin ca un taximetrist sau un vânzător Mc Donald's din Vest
Părinții se întreabă pe grupurile din mediul online ce se întâmplă cu elevii care nu merg luni la școală, deși ”doi profesori au anunțat că nu fac ore”. Alții spuneau duminică seara că încă nu au fost anunțați ce vor face a doua zi cu cei mici.
”Bună ziua, dragi părinți! Având în vedere că de luni, 22.05.2023, din 55 cadre didactice, 46 participă la grevă, vă informăm că vom avea dificultăți în a asigura siguranța a 896 elevi. Părinții trebuie să decidă în cunoștință de cauză și în funcție de această informare, dacă trimit sau nu copiii la școală. Vă mulțumim și vă dorim weekend plăcut!”, au primit părinții de la o școală din Dâmbovița.
Citește și: Ipocrizia ministrului Marius Budăi. Există bani și pentru dublarea salariilor profesorilor
Sindicatele din Educație au făcut încă de săptămâna trecută apel la părinți să își țină, luni, copiii acasă.
Iată câteva probleme ridicate de părinți pe grupul Părinții Elevilor din România.
Deși profesorii nu au voie să le spună pătinților să nu-și aducă copiii la școală, unii diriginți le ”recomandă” să îi țină acasă.
”Bun găsit tuturor! Cum procedăm în cazul în care ni se recomandă de dirigintă să nu trimitem de luni copiii la școală?”, a întrebat un părinte pe un grup de pe Facebook.
Ce se întâmplă cu profesorii care fac grevă
”Cele mai multe întrebări care ne-au fost adresate în ultima perioadă au fost cele legate de suspendarea contractului colectiv de muncă. Ce se întâmplă? Pierdem vechimea? Ne mai putem înscrie la grade? Mai putem participa la concursul de acordare a gradației de merit în anii următori?
Toate aceste întrebări par a fi demoralizatoare în ceea ce înseamnă continuarea protestului, dar în același timp, aduc o stare de neliniște în rândul greviștilor. De aceea, în cele ce urmează, vă facem următoarele precizări pentru a clarifica această chestiune:
1. Suspendarea contractului individual are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.
2. Suspendarea contractului individual de muncă este de 3 tipuri:
- de drept
- la inițiativa salariatului
- la inițiativa angajatorului
3. Printre situațiile de suspendare de drept enumerăm: concediu de maternitate, concedii medicale (de incapacitate temporară de muncă), participarea la grevă (art. 160 din Legea 367/2022) etc.
4. După cum se poate observa, participarea la grevă are un regim juridic similar cu cel al unui concediu medical.
5. Ținem să precizăm că în orice situație în care o persoană a fost în concediu medical a avut contractul de muncă suspendat. Dorim să înțelegeți că suspendarea contractului individual de muncă este o chestiune destul de obișnuită în viața unei instituții și de aceea nu ar trebui să genereze panică.
6. Perioada de suspendare a contractului individual de muncă pentru participarea la grevă nu afectează sub nicio formă vechimea în muncă și vechimea în învățământ și prin urmare nu afectează nici drepturile care se acordă prin raportare la vechimea în muncă și în învățământ cum ar fi, spre exemplu, drepturile de natură salarială sau depunerea dosarului pentru obținerea gradației de merit.
Altfel spus, toate zilele de grevă se consideră ca și zile lucrate în sistemul de învățământ”, se arată într-un comunicat al unui sindicat din Învățământ.