Cât va crește salariul profesorilor după adoptarea OUG. Un profesor debutant ia cu 24% mai mult

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 01.06.2023 - 15:49
Profesorii vor avea creșteri salariale Foto: Pixabay.com (imagine cu rol ilustrativ)
Profesorii vor avea creșteri salariale Foto: Pixabay.com (imagine cu rol ilustrativ)

Salariile profesorilor vor crește începând cu 1 iunie, ca urmare a adoptării OUG. Ministerul Educației a făcut câteva simulări, în funcție de vechimea și gradul profesorilor. Un cadru didactic debutant va primi cu 24% mai mult.

SHARE

Salariile profesorilor se majorează după adoptarea OUG. Ministrul Educației, Ligia Deca a explicat cât vor lua în mână cadrele didactice de acum înainte. 

Ministerul Educației a transmis și câteva simulări de creșteri salariale în funcție de gradul și vechimea profesorilor. 

Ce salarii vor lua profesorii după adoptarea OUG

Conform Ministerului Educației, un profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv cu experienţă între 5 şi 10 ani, ar primi de la salariul actual fără niciun fel de spor, de la 2.713 lei va primi 3.365 de lei net.

De asemenea, „un profesor studii superioare, grad didactic 1, peste 25 de ani vechime, va trece de la 3.985 de lei, din nou fără niciun spor, fără nicio creştere, fără gradaţie la 4.707 lei net”, a spus ministrul Ligia Deca.

 

„Dacă ne referim la bază, deci fără creşterile legate de dirigenţie, învăţământ special, un profesor cu studii superioare debutant are acum, fără niciun fel de alt spor, 2.376 pe net şi ar ajunge la 2.956 tot pe net (salariul este mărit cu 24, 4% în acest caz).

Un profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv cu experienţă între cinci şi zece ani, ar primi de la salariul actual fără niciun fel de spor, de la 2.713 va primi 3.365 net.

Asta înseamnă de la 4.678 la 5.802 pe brut, iar un profesor studii superioare, grad didactic 1, peste 25 de ani vechime, va trece de la 3.985, din nou fără niciun spor, fără nicio creştere, fără gradaţie la 4.707 net”, a explicat Ligia Deca, la finalul şedinţei de joi a guvernului. 

Citește și: Blocaj total. Guvernul a mărit salariul profesorilor, în pofida refuzului acestora. Cer mai mult

Sporurile de care beneficiază profesorii

„Să reţinem însă că în cele mai multe cazuri, sporurile se aplică.

De exemplu, sporul de dirigenţie se aplică la 70% din personalul didactic şi venitul este mai mare, mulţi profesori au şi plata cu ora, deci vorbim dacă este să vorbim pe venituri deja este o altă conversaţie”, a mai spus Ligia Deca.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă care prevede creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creşterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi in viitoarea lege de salarizare, care va fi aplicabilă de la 1 ianuarie 2024.

Citește și: Cum sunt afectați de greva profesorilor elevii care vor să meargă la Harvard, Cambridge ori Sorbona

Şi cadrele didactice auxiliare vor avea o majorare tot de 1.000 de lei. Pentru personalul nedidactic din invăţământ, creşterea salariala va fi de 400 de lei brut lunar. Măsurile incluse în ordonanţa de urgenţă sunt aplicate de la 1 iunie.

Sindicatele au anunțat că refuză oferta guvernului și vor continua protestele.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te