Vizitele ministrului Agriculturii prin piețe înseamnă doar populism și ipocrizie. La acest sfârșit de săptămână, Petre Daea s-a dat în spectacol la Târgu-Mureș, apoi la Sibiu.
Vizitele ministrului Agriculturii prin piețe înseamnă doar populism și ipocrizie. La acest sfârșit de săptămână, Petre Daea s-a dat în spectacol la Târgu-Mureș, apoi la Sibiu.
Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională, a anunţat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Luna trecută, Guvernul a cerut CSAT să declare obiectiv strategic și autostrada Comarnic-Brașov.
Un fost director al unei societăţi comerciale din Arad primește de la stat puțin peste 15.800 de lei, ca indemnizaţie de şomaj, după ce a fost concediat.
Cei peste 211.000 de angajaţi din sectorul „administraţie publică şi apărare” au ajuns la un salariu mediu net de 4.961 de lei net în luna iunie, peste salariul mediu net la nivel naţional, care a fost 3.142 de lei, relatează Ziarul Financiar.
Metroul Universitate – Drumul Taberei trebuia terminat în 2015, dar nici în acest an nu va fi finalizat.
Ministrul de Finanțe, Eugen Teorodovici, pare că a pus gând rău bugetarilor. I-ar vrea mai puțini, însă visul unui aparat de stat mai suplu a mai fost vehiculat și de alte guverne, fără prea mare succes.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat 26,2 miliarde lei, în primul semestru din acest an de pe piața internă, la care se adaugă 3 miliarde euro de pe cea externă, reiese dintr-un raport al instituției, citat de Hotnews.
Programul care a primit bani de la rectificarea bugetară este un dezastru.