În plin scandal legat de facturile la curent, un personaj extrem de important este absent: Dumitru Chiriță, președintele ANRE, numit politic în timpul lui Liviu Dragnea.
În plin scandal legat de facturile la curent, un personaj extrem de important este absent: Dumitru Chiriță, președintele ANRE, numit politic în timpul lui Liviu Dragnea.
Anul 2022 aduce o serie de schimbări legislative de natură fiscală atât pentru persoanele fizice, cât și pentru firme. Modificările stabilite pentru prima jumătate a anului intră în vigoare conform unui calendar stabilit de autorități.
Patru confederaţii patronale şi cinci confederaţii sindicale au solicitat, luni, şefului Guvernului să plafoneze preţurile la energie electrică şi la gaze naturale la valoarea acestora din decembrie 2020, pentru o perioadă de cel puţin un an.
Regista Digital SA, compania dedicată digitalizării administrației publice din România, anunță organizarea primului eveniment național prin care premiază primăriile și instituțiile care s-au remarcat în procesul de digitalizare în anul precedent: Gala Regista 2022.
Ministrul Economiei a anunțat că s-au primit 450 de solicitări în decurs de o săptămână, dar se așteaptă ca, în următoarea perioadă, reclamațiile să ajungă la ordinul sutelor de mii.
Aflate la vârful unei pieţe auto paralizate de criza sanitară, automobilele de lux precum Rolls-Royce, Bentley sau Bugatti au cunoscut un an 2021 record, în frunte fiind vânzările de SUV-urile, informează AFP, citat de Agerpres.
Preluarea de către Hyundai Heavy Industries a rivalei Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co Ltd, pentru a crea cel mai mare constructor mondial de nave, a fost respinsă joi de Comisia Europeană, din cauza temerilor că tranzacţia ar afecta concurenţa, transmite Reuters.
Lucrările avansează în ritm bun pe partea sud a autostrăzii de Centură București, în timp ce în nord lucrurile sunt în pregătire.