Strategia de sustenabilitatea Bergenbier S.A. se bazează pe trei piloni, aliniați cu principiile ESG: oamenii, mediul înconjurător și consumul responsabil de alcool, susține într-un interviu Iulius Chiriac, Supply Chain Director Bergenbier.
Strategia de sustenabilitatea Bergenbier S.A. se bazează pe trei piloni, aliniați cu principiile ESG: oamenii, mediul înconjurător și consumul responsabil de alcool, susține într-un interviu Iulius Chiriac, Supply Chain Director Bergenbier.
Rata şomajului în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani este de aproape 22%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Dintre cei care au un loc de muncă, 40% sunt înregistraţi în Comerţ şi Agricultură, chiar dacă au studii superioare.
Peste jumătate dintre proprietarii de întreprinderi mici din SUA cred că economia se află deja în recesiune, percepţia lor marcând o scădere uşoară între aprilie și iulie, în ciuda faptului că majoritatea firmelor raportează că starea lor financiară e bună.
Avem gaz suficient şi anul acesta, din fericire. Depozitele europene de gaz metan sunt aproape pline, cu mult înainte de începerea sezonului de încălzire de iarnă, potrivit celor mai recente date ale Inventarului agregat de stocare a gazelor ()AGSI).
Drumul Național 71 Târgoviște-Sinaia, supranumit „Păduchiosu” pentru că trece vârful Păduchiosu din Bucegi, va fi modernizat de un constructor turc în 4 ani, cu 230 de milioane de €, fără TVA. Semnarea contractului a fost anunțată de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
Ucraina ia în considerare un coridor de export de cereale pe lângă România și Bulgaria, a anunţat Denis Marciuk, adjunctul şefului Consiliului Agrar. Săptămâna trecută, o navă de marfă sub pavilionul Hong Kong-ului a reuşit să plece din portul ucrainean Odesa.
Cei care au ales să lucreze și să trăiască în străinătate pot întâmpina provocări în procesul de întoarcere în România.
Comisia Europeană „analizează cu atenţie'' subvenţionarea transportării cerealelor ucrainene prin statele membre UE, după ce câteva ţări au interzis importurile, a anunţat sâmbătă postul public de radio din Polonia, fără a preciza sursa informaţiei.