Reuters: Trump iese „rănit” după „valul Bluenami” de la midterms. Democrații pregătesc anchete în Congres
Înfrângerea republicanilor la alegerile din SUA îi slăbește poziția politică președintelui Trump, însă nu îi elimină puterea de decizie. O analiză Reuters arată că liderul american păstrează instrumente importante de control asupra politicilor comerciale și militare.
Presa din America compară eșecul răsunător al republicanilor cu un adevărat "Bluenami", un joc de cuvinte plecat de la "tsunami" (un val uriaș care se produce adesea după un cutremur mare n.red.). Președintele Trump se confruntă acum cu o schimbare radicală a raportului de forțe politice de la Washington, după ce Partidul Republican a pierdut total controlul asupra Congresului în alegerile de la jumătatea mandatului, desfășurate marți, 3 noiembrie 2026.
Reuters: Trump iese „rănit” după „valul Bluenami” de la midterms. Democrații pregătesc anchete în Congres
Rezultatul parțial al alegerilor de la jumătatea mandatului arată astfel:
La Senat:
Democrați - 54 de mandate
Republicani - 44 de mandate
La Camera Reprezentanților
Democrați - 231 de mandate
Republicani - 144 de mandate

Într-un comentariu publicat de Reuters, jurnalistul Gabriel Rubin analizează consecințele scrutinului și susține că, deși rezultatul reprezintă o înfrângere importantă pentru administrația americană, Trump își păstrează o parte considerabilă a atribuțiilor executive.
Analiza pornește de la contrastul dintre promisiunile făcute de Trump în campania prezidențială din 2024 și situația economică și internațională din prezent.
Liderul republican a revenit la Casa Albă promițând reducerea prețurilor și evitarea implicării Statelor Unite în noi conflicte militare. Doi ani mai târziu, alegerile au avut loc pe fondul creșterii inflației, al războiului cu Iranul și al nemulțumirilor privind tarifele vamale.
Jurnalistul Reuters remarcă faptul că, înaintea scrutinului, Trump și-a concentrat o parte dintre aparițiile publice asupra proiectelor de construcție de la Casa Albă, inclusiv asupra noului heliport, în timp ce republicanii se confruntau cu dificultăți electorale.
Citește și: Rezultate alegeri SUA: „Blue wave” schimbă Congresul. Democrații câștigă Senatul și Camera Reprezentanților
Reuters: Prețurile combustibililor și tarifele vamale au afectat rezultatele republicanilor
Politicile economice și externe ale administrației Trump au influențat competițiile electorale din mai multe state americane.
Sondajele dinaintea alegerilor de la jumătatea mandatului indica o creștere a susținerii pentru democrați în ultimele luni ale campaniei, într-o perioadă în care prețurile combustibililor au înregistrat majorări importante din cauza războiului declanșat de Trump în Iran.
După revenirea lui Trump la Casa Albă și mai cu seamă după bombardamentele asupra Iranului, care a rezultat în blocarea Strâmtorii Ormuz, benzina s-a scumpit în SUA cu aproximativ 40%, iar motorina aproape și-a dublat prețul. Efectele războiului lui Trump au fost imediat resimțite la nivel mondial, inclusiv în România.
Citește și: Liderul republicanilor din Camera Reprezentanților dă vina pe Trump înfrângerea partidului la "midterms"
Aceste evoluții au afectat atât consumatorii, cât și transportatorii și agricultorii, pentru care costurile combustibililor reprezintă o componentă importantă a cheltuielilor. Pe de altă parte, Trump a alimentat nemulțumirea americanilor după ce a început un război tarifar cu marea majoritate a țărilor de pe glob, inclusiv cu țările aliate și prietene Americii. Acest lucru a dus din nou la o explozie a prețurilor la majoritatea bunurilor importate de SUA.
Republicanii au întâmpinat dificultăți și în statele aflate la granița cu Canada, unde tarifele comerciale introduse de administrația Trump au provocat valuri de nemulțumiri. Canada este unul dintre cei mai importanți vecini și aliați ai SUA.
În Maine, senatoarea republicană Susan Collins a încercat să obțină unele reduceri ale taxelor vamale înaintea alegerilor, inclusiv pentru sarea utilizată la deszăpezirea drumurilor. De cealaltă parte, adversarul său democrat, Troy Jackson, a criticat măsura în timpul dezbaterilor electorale.
„Nu putem mânca sare de drum”, a declarat Troy Jackson, candidatul democrat la Senatul SUA.
Citește și: Reacția lui Trump după ce democrații au câștigat la scor Congresul SUA: „Nu eu am fost pe buletinul de vot”
Reuters menționează și situația statelor agricole și industriale afectate de restrângerea accesului la piețele de export din China, în special pentru producătorii americani de carne de vită și soia.
În Kansas, Carolina de Sud și Texas, democrații au câștigat mandate în Senatul american pentru prima dată după mai multe decenii. Aceste victorii au implicații și pentru viitoarele alegeri, deoarece senatorii americani sunt aleși pentru mandate de șase ani.
Donald Trump păstrează dreptul de veto. Democrații pregătesc anchete în Congres
Deși democrații au obținut majoritatea în ambele camere ale Congresului, președintele Donald Trump dispune în continuare de instrumente constituționale prin care poate bloca inițiativele legislative ale opoziției. Unul dintre acestea este dreptul de veto, pe care liderul american a anunțat că intenționează să îl utilizeze împotriva proiectelor adoptate de majoritatea democrată.
Pentru anularea unui veto prezidențial, Congresul are nevoie de o majoritate de două treimi în fiecare cameră, un prag dificil de atins fără sprijinul unui număr important de parlamentari republicani.
În același timp, democrații vor putea folosi atribuțiile de supraveghere ale Congresului pentru a investiga activitatea administrației Trump.
Potrivit Reuters, printre domeniile care ar putea fi examinate se numără contractele guvernamentale, afacerile cu criptomonede asociate familiei președintelui și posibilele conflicte de interese în relațiile internaționale.
Mai mult, majoritatea democrată ar putea încerca să exercite presiuni și asupra unor membri ai administrației, inclusiv asupra secretarului apărării, Pete Hegseth, în legătură cu războiul împotriva Iranului. Eventuala îndepărtare din funcție a unui oficial federal prin procedura de destituire ar necesita însă punerea sub acuzare de către Camera Reprezentanților și condamnarea prin votul a două treimi dintre senatorii prezenți.
Disputele privind bugetul federal și proiectele legislative sunt alte posibile surse de conflict între Casa Albă și Congres.