Tunel rutier de 10 km pe sub o pădure, în premieră, în România? Se fac noi pași pe o așteptată autostradă
După ani de studii și amânări, se fac noi pași pe o extrem de așteptată autostradă din sud-estul României. Se reiau lucrările arheologice pentru finalizarea documentației tehnice, iar proiectanții iau în calcul, un tunel rutier de 10 km pe sub o pădure. Ar fi o premieră.
Proiectul Drumului Expres Constanța – Tulcea face un nou pas concret. Începând cu 1 august 2026, vor fi reluate cercetările și săpăturile arheologice pe coridorul viitorului drum de mare viteză, iar proprietarii terenurilor aflate pe traseu sunt obligați prin lege să permită accesul echipelor de specialiști, informează oradetulcea.ro.
Tunel rutier de 10 km pe sub o pădure, în premieră, în România? Se fac noi pași pe o așteptată autostradă
Primăria comunei Mihail Kogălniceanu i-a informat pe deținătorii de terenuri că investigațiile sunt necesare pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic de execuție al investiției.
Lucrările sunt realizate de asocierea Search Corporation SRL – Egis, la solicitarea beneficiarului proiectului, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Autoritățile locale atrag atenția că o mare parte dintre suprafețele vizate pentru diagnosticul și cercetarea arheologică se află în proprietate privată, însă legislația obligă proprietarii să permită accesul specialiștilor.
Citește și: Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord riscă să nu fie gata nici în aprilie 2027, deși trebuia deja să se circule
Conform articolului 16 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, deținătorii terenurilor aflate pe coridorul viitorului drum sunt obligați să permită efectuarea măsurătorilor topografice, studiilor geotehnice, cercetărilor arheologice și a tuturor operațiunilor necesare elaborării documentației tehnice.
Pentru evitarea blocajelor și respectarea calendarului de proiectare, proiectanții au solicitat sprijinul administrațiilor locale.
În multe cazuri, echipele de arheologi vor fi însoțite de reprezentanți ai primăriilor sau ai Poliției Locale, care vor explica proprietarilor scopul cercetărilor și obligațiile legale privind accesul pe teren.
Citește și: VIDEO A10 Sebeș-Turda, de 420.000.000 €, se surpă continuu. A 4-a oară în aceeași zonă, a rămas doar o bandă
Drumul expres strategic Constanța - Tulcea, încă în faza studiilor
Reluarea cercetărilor arheologice reprezintă una dintre ultimele etape importante înainte de finalizarea documentației tehnice a Drumului Expres Constanța – Tulcea.
Proiectul se află încă în faza elaborării Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic, contractul fiind derulat de asocierea Search Corporation – Egis.
Documentația a fost prelungită de mai multe ori din cauza complexității traseului, a numeroaselor avize și a studiilor suplimentare necesare.
Una dintre cele mai dificile provocări tehnice rămâne traversarea zonei Pădurii Babadag, unde proiectanții analizează realizarea unui tunel cu o lungime de aproximativ 10 kilometri pentru protejarea ariei naturale, soluție care ar reprezenta o premieră pentru infrastructura rutieră din România.
Potrivit informațiilor comunicate anterior de CNAIR, până la aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici nu poate fi stabilit un termen oficial pentru începerea lucrărilor de execuție.
Drumul Expres Constanța – Tulcea este considerat unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură pentru Dobrogea, urmând să reducă semnificativ timpul de deplasare dintre cele două municipii și să completeze viitoarea rețea de drumuri rapide din regiune, alături de proiectul Drumului Expres Brăila – Tulcea, al cărui studiu de fezabilitate a fost aprobat în această primăvară.