Toate voucherele pe care românii le pot primi de la guvern. Unele ajung și la 50.000 de lei

DE Florin Budescu | Actualizat: 29.10.2023 - 21:29
Toate voucherele pe care le dă Guvernul românilor - Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Guvernul este generos cu voucherele pe care le dă românilor, iar unele ajung și la 50.000 lei. Trebuie înţeles că acestea sunt plăţi de la buget şi că aceste cheltuieli sunt toate generatoare de inflaţie.

SHARE

Pentru cine nu ştie încă, există un voucher care se dă pentru creşterea eficienţei energetice a clădirii, aşa cum există unul pentru lemne de foc.

Altul este direcţionat pentru înlocuirea vechilor sobe cu lemne cu alte mijloace mai puţin revolute de încălzire la domiciliu.

Toate voucherele pe care românii le pot primi de la guvern

Sunt de notorietate voucherele de vacanţă, primite de bugetari, dar există astfel de vouchere şi pentru salariaţii din mediul privat.

Nu este un lucru rău că există astfel de ajutoare sociale. Problema e că ele sunt foarte multe şi impactul lor bugetar poate fi foarte mare, chiar dacă în acest moment nu este exact cunoscut public. E posibil să nu fie cunoscut nici de Executiv.

"Helicopter money"

Este vorba despre o formă mai nişată, mai evoluată, de ceea ce în jargonul de specialitate occidental se numeşte "helicopter drop" sau "helicopter money", adică "bani aruncaţi din elicopter".

"Helicopter money" a fost o idee pe care a lansat-o marele economist american Milton Friedman. Este un tip de stimul monetar care injectează numerar într-o economie, de parcă aceştia ar fi aruncaţi dintr-un elicopter.

Banii de tip "helicopter money", conform Investopedia, urmăresc creșterea masei monetare a unei țări, prin mai multe cheltuieli, reduceri de taxe sau creșterea ofertei de bani.

Nişare

După ce au aruncat câteva decenii astfel bani de la bugete, americanii şi apoi occidentalii au rafinat metode multiple de a nişa aceste ajutoare. Cei care au făcut acest lucru sunt părinţii ideologici ai guvernanţilor care fac asta. Dar în Occident cei care o fac acţionează atât cât să nu debalanseze bugetul unui stat.

Ori, astăzi, în România, avem o criză bugetară. Voucherele sunt astfel de bani aruncaţi din elicopter către anumite categorii sau subcategorii sociale. Voucherele nu sunt singurele plăţi de "bani din elicopter".

Una dintre primele astfel de plăţi efectuate în România, după 1990, au fost ajutoarele de şomaj. Guvernele nu au făcut de regulă o politică proactivă, de convertire a forţei de muncă disponibile, aflate în şomaj, în forţă de muncă utilizată, aşadar s-au aruncat bani din elicopter, fără beneficiu economic şi bugetar.

Epoca actuală de ajutoare sociale în devălmăşie a început în anul 2003, odată cu programul de asistenţă socială lansat de Adrian Năstase. Unul dintre primele programe nişate, de "bani aruncaţi" astfel, din elicopter, a fost "Laptele şi Cornul".

Vouchere pentru eficienţa energetică

Românii vor putea beneficia de un voucher de 50.000 de lei, începând cu anul 2024. Ministrul Adrian Câciu a explicat care sunt persoanele care pot să primească acest sprijin și în ce condiții.

Adrian Câciu, ministrul Proiectelor și Fondurilor Europene, a declarat pe 13 octombrie că, începând de anul viitor, va fi implementat un program nou, destinat optimizării eficienței energetice a locuințelor.

Citeşte şi: Vouchere de 50000 de lei pentru români. Pot beneficia persoanele din orașe și cele din rural

Potrivit declarațiilor demnitarului, cetățenii români vor avea posibilitatea de a primi vouchere în valoare de până la 50.000 de lei.

Vouchere privind schimbarea sobei cu lemne

Pe 15 septembrie, ministrul Mediului, liberalul Mircea Fechet, a anunţat că aceste vouchere vor fi destinate celor mai săraci români, care încă folosesc sobe pe lemne. Bucureştiul este una dintre puţinele capitale europene în care oamenii mai folosesc această soluţie revolută de încălzire.

Sobele pe lemne, încă folosite în gospodăriile cele mai sărace, chiar și cele conforme cu cele mai noi reguli europene, sunt cea mai poluantă soluție de încălzire există în acest moment.

Citeşte şi: Noi vouchere de la Ministerul Mediului, pentru schimbarea sobei vechi, cu lemne

O sobă veche, pe lemne, emite 1.329 de grame de emisii de particule/GJ, în timp ce una ecologică, modernă, produce 375 de grame de emisii de particule/GJ, iar un camion vechi 6,25 grame.

Vouchere pentru plăţi în energie şi lemne de foc

Românii cu venituri mici beneficiază încă de cardul de energie, un ajutor pentru plata facturilor, iar acum se fac unele schimbări la lege. Comisia Europeană a anunţat sistarea subvenţiilor, dar Guvernul român speră să menţină sprijinul şi în 2024.

Uniunea Europeană a decis ca persoanele vulnerabile să nu mai primească ajutoare, motiv pentru care există riscul ca voucherele pentru plata facturilor să nu mai fie acordate de anul viitor

De la începutul lunii septembrie, se dau 700 de lei, de la stat, direct pe cardurile de energie, pentru românii cu venituri mici. Un număr total de 4,1 milioane de români urmează să primească acești bani, peste o perioadă de trei săptămâni, în vederea achitării facturilor la energie sau căldură.

Citeşte şi: Până când poate fi folosit cardul de energie la plata facturilor. 2.000.000 de oameni l-au primit

Până la începutul lunii maii, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a emis și distribuit în ţară în jur de 2,1 milioane de carduri de energie. Dintre beneficiarii existenţi,

15.600 au folosit cardul de energie pentru a-şi compensa preţul de cumpărare, la lemnele de foc. Valoarea totală a plăților pentru achiziţionarea de lemne de foc a fost de 10,5 milioane lei.

Între 20 februarie şi 26 aprilie 2023, peste două milioane de familii și-au achitat facturile la utilități cu cardul de energie emis de MIPE. Valoarea totală a plăților care au fost făcute a ajuns la 464 de milioane de lei, informează MIPE.

Vouchere de vacanţă şi pentru mediul privat. Adoptate tacit

Senatul a adoptat tacit proiectul de lege care prevede acordarea de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei pe an şi salariaţilor din sectorul privat. Acesta ar urma să fie acordate începând cu 1 ianuarie 2024

Conform expunerii de motive, „efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanţă celor cca. 4,2 milioane de salariaţi din sectorul privat este de cca. 6,09 miliarde de lei.

Citeşte şi: Vouchere de 1.450 de lei pentru angajații din mediul privat. Cine beneficiază de acestea

Însă efectul este unul pozitiv, deoarece din această sumă estimăm că circa 60-65% se va întoarce la bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit etc. Diferenţa se va regăsi în efectul economic generat”. Dar produce, desigur, inflaţie.

Se dorea limitarea voucherelor de vacanţă

Pe 15 septembrie, Marcel Boloş, ministrul Finanţelor Publice, spunea că există în Coaliţie "acest consens, de a limita acordarea voucherelor de vacanță, și este un plafon destul de substanțial, de 8.000 de lei net", a declarat Boloş.

"Aici, s-a încercat să existe o formă de protecție, pentru funcțiile publice de execuție (n.n.: pentru că oricum există şi voucherele de vacanţă pentru bugetari, de mai mulţi ani). S-a discutat și despre o creștere a valorii nominale a acestui voucher, de la 1.450 de lei la 1.600 de lei", a spus demnitarul.

Vouchere pentru renovarea locuinţelor

Statul îţi dă aproape 75.000 de lei pentru renovarea locuinţelor. Sunt vouchere diferite de cele pentru creşterea eficienţei energetice.

Investiția va consta în modernizarea energetică a locuinței prin lucrări care contribuie la îmbunătățirea performanței energetice. De bine, de rău, aici este vorba despre fonduri europene, plăţi către populaţie care nu încarcă deficitul bugetar decât în privinţa cofinanţării necesare.

Programul va fi derulat printr-o aplicație web care va fi realizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Investiția va consta în modernizarea energetică a locuinței prin lucrări care contribuie la îmbunătățirea performanței energetice

Vouchere educaţionale

Anul acesta, preșcolarii și elevii care provin din familii cu venituri mici pot primi la cerere un ajutor, sub formă de rechizite, în valoare de maximum 75 de lei.

Cealaltă formă de ajutor financiar sunt tichetele educaționale, în valoare de 500 de lei, care vor întârzia însă, din cauza faptului că Executivul nu a definitivat toate aspectele legate de implementarea acestei măsuri.

Ajutoarele sub formă de rechizite sunt acordate, conform OG 33/2001, copiilor înscriși în clasele cuprinse între clasa pregătitoare și clasa a VIII-a, care provin din familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei (50% din salariul de bază minim brut pe țară, care este în acest an de 3.000 lei).

Un ordin al ministrului Educației din martie 2023 a stabilit că elevii vor primi rechizite începând cu anul școlar 2023-2024, în valoare de 65 lei pentru un elev din învățământul primar și de 75 lei pentru un elev din învățământul gimnazial.

Vouchere pentru alimente

Banii pentru alimente primiți pe cardurile sociale sunt împărțiți în șase tranșe, conform unei ştiri apărute în martie. La fiecare două luni, românii din grupurile-țintă vor primi câte 250 de lei.

Banii pentru alimente primiți pe cardurile sociale sunt împărțiți în șase tranșe. Însă prima tranșă întârziase.

Potrivit Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene, pe parcursul anului 2023, voucherele vor fi distribuite în 6 tranșe, o dată la 2 luni. Fiecare tichet valorează 250 de lei și poate fi folosit pentru a cumpăra alimente.

Aproximativ 2,4 milioane de români vor primi bani pentru achiziția de alimente și mese calde. Proiectul are ca scop contracararea scăderii standardului de viață și a grupurilor sociale vurnerabile, în ideea de a scădea riscul sărăciei la nivel național.

Vouchere de renunţare la porc

Ţăranul român ar putea renunţa la porcul pe care îl creşte în gospodăria sa, contra unui voucher în valoare de 1.000 de lei, emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Cei care cresc  suine în gospodăria proprie au de câţiva ani o gravă problemă, legată de epidemiile de pestă porcină africană, care apar în fiecare toamnă şi primăvară, când e umezeală şi rece, până în 5 grade, ceea ce este favorizant pentru transmiterea virusului.

Noua legislația vine ca un ajutor, în implementarea inițiativei aflate în fază finală a dezbaterii parlamentare, de mai mulţi ani, pe Legea Porcului. Conform Legii porcului, se interzice deţinerea scroafelor în gospodărie şi hrănirea porcilor cu resturi alimentare. Amenzile ajung la 18.000 de lei.

Marcel Ciolacu este revoltat. „Nu îți e rușine să stai cu mâna întinsă, să-ți dau voucher?”

Prim-ministru spunea, în august: „Nu pot să accept ca un bugetar, care câștigă 2000 de euro, să îl alerg prin birou, să mai ia și voucher de vacanță”.

„Sunt provocări pe care trebuie sa le înțelegem. Este ultimul tren al României de a se dezvolta  Am multe defecte, nu sunt un om iresponsabil. Nici Nicolae Ciucă nu e iresponsabil. Cred că colegii noștri așteaptă o atitudine pe nivelul acestor provocări.

Nu putem să lăsăm România fără fonduri europene. Nu pot să mă duc acasă și să pun eul meu personal și viitorul meu politic și să încep să vă mint.  

Este evident că în sistemul bugetar trebuie să se facă o reformă. Trebuia să se facă de foarte mult timp. Aveți fraierul de serviciu care își asumă această reformă", spunea Ciolacu.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te