VIDEO Poate fi inaugurată autostrada A7 Ploieşti - Buzău până la sfârşitul anului? Pasionații de infrastructură au postat imagini comparative cu evoluția lucrărilor în șase săptămâni la lotul 1 Dumbrava - Mizil al A7 Ploiești - Buzău.
Autoritățile susțin că acest lot va fi deschis circulației în 2024, în vreme ce Asociația Pro Infrastructură estimează că poate fi posibilă doar o deschidere parțială.
Poate fi inaugurată autostrada A7 Ploieşti - Buzău până la sfârşitul anului?
„Autostrada A7 | Nod Rutier cu Autostrada A3 | Comparație la 6 săptămâni | 05.09.2024 – 17.10.2024”, se intitulează cea mai nouă postare de pe YouTube cu șantierul lotului 1 Dumbrava – Mizil.
Amtintim că acest lot, construit de asocierea Pizzarotti – Retter, este programat pentru deschidere în 2024.
Citeşte şi: Când va avea Autostrada Moldovei A7 "Cocoaşa de la Focşani" funcţională? Secretele locale ale ei
Chiar vineri, șeful Transpoturilor Sorin Grindeanu a anunțat că, în ciuda dificultăților de la un punct critic de pe acest șantier, constructorul promite că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului.
De asemenea, și comentatorii care au urmărit imaginile de mai sus speră că lotul 1 Dumbrava – Mizil va fi deschis în 2024.
„Mersi mult pentru filmare, pentru comparatie! Da, sunt sperante pentru o deschidere anul acesta”, scrie un comentator, conform Economica.net.
Citeşte şi: Despăgubire-record, obținută în instanță pe traseul autostrăzii A7. De la 40.000 €, la 14.500.000 €
Pe de altă parte, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API) consideră că, în mod realist, nu va fi gata.
„Ce este realist e ca pe lotul 1 să avem o deschidere parțială pe aproximativ 10 km, între Albești-Paleologu și Mizil, cu o descărcare temporară”, spune Ionuț Ciurea, de la Asociaţia Pro Infrastructură.