Europarlamentarul Dan Motreanu: Am obținut reducerea birocrației pentru IMM-uri

DE Alexandru Pop | 03.09.2020 - 14:30
Dan Motreanu/FOTO: facebook.com

"Am obținut votul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor din Parlamentul European pentru raportul referitor la nouă strategie industrială europeană. Sunt responsabil pentru acest raport din partea Partidului Popular European", a arătat Dan Motreanu.

SHARE

"Prioritar, am solicitat în acest raport Comisiei Europene să reducă birocrația pentru IMM-uri prin respectarea principiul „one-in, one-out”, asumat de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Acest principiu prevede ca pentru fiecare nouă sarcină administrativă impusă IMM-urilor, să se elimine una existentă.

Criza economică generată de COVID-19 a dezvăluit dependența Uniunii Europene de importuri de materii prime și produse în sectoare cheie. Tocmai de aceea am solicitat Comisiei Europene să aibă în vedere măsuri, inclusiv politici de guvernanță, prin care să asigure autonomia sectoarelor strategice ale industriei europene și a lanțurilor de aprovizionare, prin relocarea unei părți din producție în Europa. Această măsură va contribui la crerea de locuri de muncă și, în egală măsură, la creșterea competitivității economice a UE.

Competitivitatea industrială a UE se bazează nu numai pe buna funcționare a lanțurilor de aprovizionare și a liberei circulații a bunurilor, ci și pe o piață unică a serviciilor pe deplin funcțională. În raportul meu am atras atenția asupra barierelor încă existente pe piața serviciilor, întâmpinate în special de IMM-uri și am făcut apel ferm pentru înlăturarea acestora.

Nu în ultimul rând, am solicitat Comisiei să ofere sprijin pentru IMM-uri prin intermediul unor angajamente financiare suplimentare față de Programul privind piața unică 2021-2027 și centrele de inovare digitală pentru a le permite să își realizeze pe deplin potențialul de creștere economică și de creare de locuri de muncă în Europa.", a mai scris europarlamentarul pe Facebook.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te