Conform datelor statistice româneşti de la 30 noiembrie 2021, valoarea schimburilor comerciale româno-austriece a fost de 4.585 milioane euro, din care export 1.732,85 milioane euro şi import 2.852,46 milioane euro, soldul balanţei comerciale fiind ȋn continuare negativ (-1.119,61 milioane euro). Volumul schimburilor bilaterale a avut, pe ansamblu, o evoluție pozitivă: creștere cu 23,29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, din care exportul a crescut cu 25,86% (AT ocupă locul 12, pondere 2,54% din total exporturi), iar importul a crescut cu 21,77% (AT ocupă locul 10, pondere 3,19% din total importuri). Ponderea AT în totalul schimburilor comerciale ale României este de 2,91%, Austria situându-se pe locul 10 în topul partenerilor comerciali.
Citește și: Austria blochează intrarea României în Schengen, dar face jocurile Rusiei în Europa
În privinţa comerţului exterior cu servicii, România are avantaj comercial faţă de Austria. Chiar dacă pandemia a afectat volumul schimburilor comerciale la nivelul anului 2020, importurile de servicii din România au fost ȋn valoare de 1.455 milioane euro (ȋn scădere cu 12,7% faţă de anul 2020), ȋn timp ce valoarea serviciilor exportate de Austria către România a fost de 847 milioane euro (ȋn scădere cu 20,6%), generând pentru România un surplus comercial de 608 milioane euro (598 milioane euro în 2019). La nivelul primului semestru al anului 2021, România are un avantaj comercial de 397 milioane euro.
La 31 decembrie 2021 (conform ultimelor date statistice ONRC) erau înregistrate ȋn România un număr de 8.084 societăți comerciale având participație austriacă la capitalul social (pondere 3,40% din totalul societăților comerciale cu capital străin), cu un capital total investit (investiții directe) de 5,289 miliarde euro (locul 2, pondere 11,51% din total).