După ce păsările au avariat motorul unui avion, aeroportul din Brașov a suspendat toate zborurile

DE Alex Darvari | Actualizat: 26.06.2023 - 19:00
Aeroportul din Brașov rămâne fără zboruri la 10 zile de la inaugurare - Foto: Dan Air / Facebook

Aeroportul din Brașov rămâne fără zboruri regulate la numai 10 zile de la inaugurare. Singura companie care opera zboruri are datorii de 75 milioane de lei și a avut multe probleme legate de întârzieri.

SHARE

Aeroportul din Brașov rămâne fără zboruri regulate la numai 10 zile de la inaugurare, potrivit unui anunț făcut de singura companie care opera zboruri.

„Analizăm să nu mai zburăm de pe aeroportul din Brașov. Le-am cerut colegilor mei să vină cu soluții, să reducă anumite riscuri, dacă până mâine nu se pot rezolva, vom suspenda zborurile. Nu putem pune în pericol siguranța pasagerilor după incidentul din 24 iunie. A fost ultima picătură. Cei care vor să anuleze vor primi banii înapoi, iar cei care vor vrea să zboare, le vom pune la dispoziție, gratuit, autocar spre București, iar zborurile vor fi efectuate de aici”, a declarat pentru Economica.net Matt Ian David, CEO Dan Air.

Citește și: Record de viteză pe calea ferată în România: 210 km/h. De ce pasagerii nu au mai avut loc în vagoane

Alte surse vorbesc de faptul că decizia e deja luată și zborurile vor fi anulate de mâine.

Acum două zile a avut loc un grav incident

 

„Ne cerem scuze pentru întârzierea creată. 
La aterizarea pe aeroportul Brașov, aeronava DAN AIR a întâmpinat o ingestie la motor a unor păsări ceea ce impune controale tehnice amănunțite.

Din păcate, pe aeroportul Brașov nu există nicio organizație de întreținere, așa că DEDALUS TECH de la Craiova, RAS TEHNIC și SUN AVIATION de la București se îndreptă către Brașov pentru a interveni și a remedia situația.

Din cauza stării drumurilor, intervenția organizațiilor suport este îngreunată de distanța mare de deplasare.

Așadar, pentru siguranța dvs. suntem nevoiți să întârziem operarea zborurilor DN257 și DN258 (Brașov - Londra - Brașov) cu 6 ore””, a scris Dan Air acum 2 zile.

Acest incident a determinat compania Dan Air să nu mai opereze zboruri.

Aeroportul din Brașov suspendă toate zborurile la 10 zile de la inaugurare

Circa 3.200 de pasageri care urmau să zboare cu Dan Air ar fi afectați de anularea zborurilor în următoarele două săptămâni și peste 20.000 pentru întreg sezonul, ne-a mai declarat oficialul companiei.

Compania Dac Air are pierderi de 80 milioane de lei.

„Compania DAN AIR, organizează marți, 27 iulie 2023, orele 13:00, la sediul nostru, din Strada Gârlei, nr. 190A, 013726, Sector 1, București, o conferință de presă pe tema suspendării operării zborurilor de pe aeroportul Brașov de către DAN AIR. Compania noastră este singura care operează în prezent pe Aeroportul din Brașov. Decizia vine pe fondul lipsei infrastructurii necesare pentru a asigura deservirea în condiții rezonabile a aeronavelor noastre”, se arată în convocatorul conferinței de presă, anunță www.bizbrasov.ro.

Aeroportul Internațional Brașov, primul făcut în ultimii 50 de ani în România, a fost inaugurat. Pe 15 iunie 2023, la ora 8.10, a aterizat pe pista aeroportului primul zbor, o aeronavă Tarom, pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului român Dumitru Prunariu.

Construirea Aeroportului Internațional Brașov, un proces lung și chinuitor. A durat 16 ani

Primele demersuri s-au făcut tocmai în 2007, iar piatra de temelie a fost pusă la 15 aprilie 2008 de Ludovic Orban, ministru al Transporturilor la acea vreme.

Abia șapte ani mai târziu, în 2014, a fost construită pista. Pista are o lungime de 2.820 de metri şi o lăţime de 45 de metri.

Apoi, totul s-a oprit din nou. Din cauza unor probleme juridice legate de teren, dar și a identificării surselor de finanțare, lucrările de construire a terminalului au stagnat până în 2020.

„Ceea ce cred că a fost foarte greu este faptul că nu a existat o sumă de finanțare pe care să o fi avut la dispoziție și, din acest punct de vedere, a trebuit să gândim o strategie financiară la nivelul Consiliului Județean, să găsim soluții pentru a finanța alte proiecte care erau în sarcina noastră și mă refer aici la drumuri județene, la infrastructura sanitară, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, muzeele care sunt în subordinea noastră și să găsim o soluție în așa fel încât să avem posibilitatea ca în fiecare an să avem, să derulăm proceduri de achiziții și să putem să implementăm fiecare obiect care este în masterplanul acestui aeroport”, a explicat Adrian Veștea, președinte CJ Brașov, cu ceva timp în urmă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te