vineri 16 ianuarie
EUR 5.0891 USD 4.3740
Abonează-te
Newsweek România

Cât plătesc românii pentru căldură, iarna aceasta? Expert: „Avariile din termoficare dublează sumele”

Data publicării: 16.01.2026 • 10:40
Românii se încălzesc la calorifere electrice - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Românii se încălzesc la calorifere electrice - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Factură la căldură- Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Factură la căldură- Foto: Freepik (rol ilustrativ)

Gerul crește facturile românilor la încălzire. Dar, pe lângă vreme, defecțiunile din termoficare le fac zile grele oamenilor. După ce că au frig în case, vor plăti sume mult mai mari. Expertul în energie Dumitru Chisăliță explică de ce se întâmplă acest lucru.

Frigul care s-a abătut peste România a scos la iveală probleme grave de infrastructură. În București, rețeaua de termoficare a cedat și foarte mulți oameni au rămas fără căldură în apartamente. 

Autoritățile spun că iau măsuri în timp ce compania care furnizează apa caldă în Capitală spune că sunt pierderi uriașe pe conducte. 

Expertul în energie Dumitru Chisăliță, explică într-o analiză publicată de Asociația Energie Inteligentă cum românilor li se dublează facturile din cauza defecțiunilor din rețeaua de termoficare. 

Cât plătesc românii pentru căldură, iarna aceasta? Expert: „Avariile din termoficare dublează sumele”

Dumitru Chisăliță afirmă că gerul din perioada 12-15 ianuarie a scos la suprafață o criză: ”Rețeaua de termoficare a cedat, nu a cedat „din cauza vremii”, ci din cauza anilor de amânări, improvizații și minciuni administrative.

Conducte vechi, pierderi uriașe, investiții cosmetice și zero plan de rezervă. Un sistem care funcționează doar pe vreme bună nu este un sistem, ci o iluzie”.

Atunci, fiecare cetățean s-a descurcat cum a putut. Dar asta îl costă. Dublu.

Citește și: Cum sunt protejați prin plafonarea prețului la energie românii cu venituri mici? Expert: „Regula e inversată”

„Fără căldură, fără explicații clare, fără despăgubiri automate. Singura soluție sigură fost încălzirea electrică, cea mai scumpă și mai ineficientă variantă pentru gospodării. Rezultatul a fost imediat sumele care se vor plăti pentru căldură vor fi duble.

La factura lunară de cca 400 lei pentru încălzirea unui apartament cu 2 camere în București se vor adăuga și costurile cu energia electrică consumată de oameni pentru a se încălzii (cca 250 kWh consum energie electric în plus), respectiv creșterea facturii de energie electrică cu cca 400 de lei. Cost dublu, nu pentru confort, ci pentru supraviețuire”, a explicat Dumitru Chisăliță în analiza publicată de AEI. 

Expertul avertizează că oamenii trebuie să se aștepte la costuri mai mult decât duble pentru încălzire în luna ianuarie  2026. Urmează două săptămâni de temperaturi nocturne cu temperaturi cuprinse între -6 și – 11 grade C în București, ceea ce va adăuga costuri pentru încălzirea cetățenilor.

„Acești bani nu sunt o consecință inevitabilă a pieței. Sunt costul direct al eșecului administrației. O taxă informală, dar perfect reală, percepută celor care au fost abandonați de serviciile publice”, a mai arătat Dumitru Chisăliță.

Citește și: De ce bucureștenii nu au suficientă căldură? ELCEN: 2.000 tone de apă fierbinte se pierd în fiecare oră

Factură la căldură- Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Factură la căldură - Foto: Freepik

Cel mai ridicat consum de energie, pe marți 13

„Pe 13 ianuarie, la ora 17:00, consumul de energie electrică a atins 9.119 MWh/h, cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Reacția oficială a fost tipică: „consum prea mare”, „presiune pe sistem”. Nicio vorbă despre cauză. Nicio asumare. De parcă milioane de oameni ar fi decis simultan să testeze limitele rețelei, nu să-și încălzească locuințele înghețate.

Acest consum record este prezentat ca o anomalie, dar realitatea este mai incomodă: el este cu doar 5% sub media din 1989, într-o Românie care atunci consuma cu 74% mai mult la nivel de an. Diferența este fundamentală. Atunci consumam pentru industrie. Astăzi consumăm pentru a nu îngheța. Nu progres, ci regres.

Structura producției din acel vârf de consum spune mai multe decât orice discurs politic.

Hidroenergia a asigurat 27% din necesar, fiind principalul pilon de stabilitate. Exact acea hidroenergie demonizată ani la rând în dezbateri superficiale, în care barajele sunt tratate ca un rău absolut, iar realismul energetic este ignorat. Fără hidro, România ar fi fost complet dependentă de importuri scumpe și incerte.

Importurile au fost cea de a doua sursă de consum și au ajuns la 23%. Acesta nu este un semn de „integrare europeană”, ci de vulnerabilitate strategică . În vârf de consum, energia nu se cumpără ieftin și nici sigur. Se cumpără scump, sub presiune, iar nota de plată ajunge tot la populație, fie prin fapte, fie prin inflație”, mai arată Dumitru Chisăliță.

Între timp, valul de aer polar aduce probleme în România.

Citește și: Cât de mult frig poate suporta corpul nostru? Temperatura la care gerul devine periculos pentru oameni

Meteorologii au emis noi alerte pentru ger. Temperaturile vor fi și de -19 grade Celsius.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră