Părinții elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a încep se revolte. Perioada aceasta este un coșmar!
Părinții copiilor care trebuie să dea Bacalaureatul sau Evaluarea Națională sunt tot mai stresați de greva profesorilor. Ei spun că îi susțin pe dascăli în demersul lor dar că nu mai vor să-și țină copiii sub stres.
Părinții copiilor din clasele a VIII-a și a XII-a au început să se revolte tot mai des pe rețelelel de socializare față de greva profesorilor. Ei spun că îi susțin pe dascăli dar spun că nu mai vor să-și țină copiii sub stres.
Ei spun că trăiesc practic un coșmar alături de copiii lor care așteaptă de pe o zi pe alta ca totul să revină la normal.
Părinții copiilor care dau BAC-ul sau Evaluarea Națională încep să se revolte. ”Trăim un coșmar”
Cele două săptămâni de grevă în a profesorilor au dat peste cap examenele naționale ale elevilor din anii terminali. Mulți încă mai speră că vor putea da BAC-ul la timp astfel încât să poată merge la studii în străinătate. Cu toate acestea, elevii și părinții lor spun că își respectă dascălii și că le susțin revendicările.
”Am un băiat în clasa a VIII-a, empatizez cu profesorii. Unii dintre ei sunt foarte buni și merită respect. Sistemul de învățământ e putrezit, nu de azi nu de ieri, ci de mai demult și trebuia curățat.
Când trebuie curățat? Dacă ai mei copii nu au avut parte de învățământul de calitate, la fel și copiii dumneavoastră, să ne gândim la ce moșteniri lăsăm în urmă. Când trebuie să spunem: "Gata! Am îndurat destul. Trebuie să începem să schimbăm ceva!" ?
Orice, oricum ar fi TOTUL pleacă de la educație”, scrie un părinte pe grupul de socializare ”Părinții elevilor din România”.
O mamă se plânge că trece printr-o perioadă extrem de dificilă, din cauza acestei greve.
”Sunt mama a două fete, una clasa a VIII-a și cealaltă a XII-a. Perioada aceasta este efectiv un coșmar, din care mi se pare că nu ne vom mai trezi”, a scris femeia pe grupul de pe Facebook.
”Sunt mamă de băiat în clasa a VIII-a. Stresul mult mai mare... Sunt de acord cu doleanțele profesorilor, am o problemă cu premeditarea perioadei. Este lipsă de respect față de elevi, părinți ca ei să facă acest lucru înainte de un examen-(bac evaluări etc..)
Puteau alege altă perioadă să și susțină această revolta”, a scris o mamă.
Citește și: Un secretar de stat din Educație anunță că profesorii vor renunța la grevă. Când începe BAC-ul
”Da, băiatul mijlociu e în clasa a VIII a. Respectăm decizia profesorilor și îi susținem. El se pregătește în continuare pentru examen, așa cum a făcut în toți cei 4 ani. Nu ne este frică.. Sunt sigură că se vor găsi soluții!
Sunt părinte de elev de cl. a VIII a.
Cu fiecare zi care trece fară nicio soluție, suntem tot mai stresați. Și nu e ok! Susțin 100% doleanțele profesorilor și-mi doresc să se împlinească! Pe de altă parte, nu pot să nu mă gândesc și la faptul că acești copii de cl a VIII a și a XII a sunt prinși la mijloc într-un joc de adulți, care nu ar trebui să-i afecteze pe ei!”, a scris alt părinte.
Alții consideră acest timp tocmai bun pentru a se mai pregăti.
”Sunt prietenă cu mămica unei fetițe în clasa a XII-a la un liceu teoretic. Fata este bună la învățătură, tinde spre 9,50 ,media generală la bacalaureat și în această perioadă a fost foarte liniștită. Are timp și repetă zilnic. Nu este stresată, ba din contră. Așa mi-au spus amândouă”, a transmis o altă membrp a grupului.
”Mai bine suferă un an decât 30”
”Eu vă înțeleg și pe dumneavoastră, însă gândiți-vă la faptul că această grevă nu este doar pentru personalul didactic. Este și pentru acești elevi, care poate suferă acest an în ceea ce privesc examenele,însă mai bine suferă un an decât 10 sau 30.
Citește și: Elevii susțin protestul din educație. ”Greva nu mai este doar bătălia profesorilor”
Acești elevi la rândul lor vor avea aceleași salarii mici, aceeași bătaie de joc din partea guvernului.Impreună ar trebui să schimbăm ceva. Nu doar profesori,dar și ingineri,contabili,casieri,bibliotecari și așa mai departe.
Cea mai mare problemă nu este aceea că elevii nu iși vor putea susține examenele la timp. Cea mai mare problemă este aceea că vă domni același guvern incapabil ani de acum înainte.
Cu toții facem sacrificii pentru a nu mai pleca copiii din țară. Haideți să fim uniți!”, a scris un alt utilizator al grupului.
”Probabil, se va încerca, să-i scoată vinovați pe profesori, pentru rezultatele slabe, atât de la EN cât și de la BAC. Sunt părinte a 3 copii... Copilul trebuie să dea dovadă de seriozitate în pregătirea examenelor pe parcursul anilor, nu în ultimele zile. De asemenea, pentru ca elevul să aibă rezultate bune, tot pe parcursul anilor trebuie să existe o echipă formată din profesor-elev-părinte. Nu putem avea doar așteptări!”, a scris un alt părinte.
Citește și: Profesorii continuă greva. Sindicate: ”Am aflat pe surse că bugetul nu permite această cheltuială”
”Am copil clasa a VIII-a. Empatizez și susțin profesorii însă nu cu prețul decalării examenelor! Copiii nu au nicio vina! Fiica mea are programată o tabăra după examene, special aleasă ca să se relaxeze după această perioadă grea și stresantă!
Va pierde tabăra, supliciul perioadei de stres se va prelungi, noi părinții, avem anumite planificări în funcție de examene!! Orice afectare a perioadei examenelor este o bătaie de joc la adresa copiilor și părinților! Profesorii nu au dreptul să își bată joc de acești copii, atâta vreme cât greva o pot face oricând altcândva, copiii nu trebuie să devină unealta lor de presiune!!”
”Sunt mămică de copil de clasa a VIII-a . În momentul de față clasa ei face pregătire în clasă atât la română cât și la matematică. Nu se știe nimic în privința examenelor dacă se vor amâna sau nu, dar eu, sper că totuși se vor susține la data stabilită”.
Citește și: Profesorii din învățământul superior susțin greva din Educație. "Furia guvernanţilor, în creştere"
”Eu personal m-am saturat de meditații de cel puțin 2 ani. Am copil și în clasa a X-a , liceu vocațional, la o distanță de 40 de km de casă, deci copilul stă în internat, dar după un an de zile are materie unde spune că nu are note suficiente pentru încheierea mediei.
Totuși acel profesor, care acum este în grevă , ce a făcut un an de zile ?Eu dacă se va prelungii anul școlar voi mai plăti în plus la internat + masă la cantină.
Mie cine îmi dă acești bani. Eu lucrez la privat. Nu merg în timpul programului de lucru să fac piața, sau să mi rezolv probleme personale, cum se întâmplă de multe ori cu profesorii. De ce nu au ieșit profesorii să facă grevă că ,manualele nu se pot folosi? Coplilul din clasa a VIIIa a lucrat doar după culegere la limba romană, engleză, matematică.
Citește și: EXCLUSIV Cu cât crește salariul fiecărui profesor pe baza ofertei guvernului. Simularea sindicatelor
De ce nu au ieșit profesorii să facă grevă pentru că nu pot folosii manualele? Eu sunt scârbita . Vă rog domni profesori dacă sunteți nemulțumiți angajați - vă la privat”.
”Să exerseze...la nesfârșit, toată vara dacă se poate..fară țintă, fară predictibilitate..meditații multe...și ei au limite, vor vacanță, vor să scape de grija acestor examene, au dreptul la odihnă și relaxare!! Nici adulții, și cu atât mai puțin copiii, nu pot sta în stare de tensiune permanentă!
Respectul se oferă, doar dacă este reciproc! Îi doresc copilului dvs anduranță...eu refuz să îl supun pe al meu la stres continuu din cauza unor persoane, că profesori nu se pot numi, care profită de pe urma copiilor și șantajează!”
”Sunt mamă de gemeni de clasa a VII- a și am înțeles faptul că, cu cât ne agităm mai mult noi, părinții, cu atât ne stresăm mai mult copiii. Nu dau vina pe profesori pentru situația actuală. Dacă renunță acum la grevă, totul a fost în zadar. Copiii mei se pregătesc pentru datele de 19 și 21, dar sunt conștienți că examenele ar putea fi amânate. Încercăm să tratăm situația cu calm”.
”Cu ce să încep? Cu cei 2 ani de pandemie, cum tatăl lui a fost repatriat când s-au închis aeroporturile, cum și-a petrecut sărbătorile fără el? Sau că acum are bilet de avion cumpărat pentru festivitatea care nu vă mai avea loc? Dincolo de teste, examene și probleme ale adulților există totuși copiii care suferă în tăcere.. Mă rog, eu am fost și sunt mereu alături de el și îl fac să înțeleagă faptul că lumea adulților e complicată, că viața nu e roz mereu și că, ”o să fie cumva, iubite, nu te necăji!"”.
Sunt numai câteva din mesajele lăsate de părinți pe grupul de socializare citat.
Profesorii sunt de două săptămâni în grevă generală. Ei cer salarii mai mari și respect. Guvernul a transmis că vor avea o creștere salarială însă nu imediat.