Perspectivele economiei mondiale sunt chiar mai sumbre decât cele previzionate luna trecută, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional, care citează studii recente privind înrăutăţirea activităţii economice şi a serviciilor.
Perspectivele economiei mondiale sunt chiar mai sumbre decât cele previzionate luna trecută, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional, care citează studii recente privind înrăutăţirea activităţii economice şi a serviciilor.
Circulaţia pe anumite sectoare ale drumurilor Transalpina şi Transfăgărăşan se închide de joi, 17 noiembrie, din cauza condiţiilor meteorologice prognozate.
Partidul Democrat a câştigat sâmbătă, potrivit presei americane, locul care îi lipsea pentru a-şi menţine controlul în Senat, o victorie decisivă pentru continuarea preşedinţiei lui Joe Biden.
Românii din Spania sau cei veniți la rude ori în vacanțe vor avea surpriza să constate că au fost introduse noi semne de circulație care i-ar putea induce în eroare.
Piața auto din Rusia e la pământ. A căzut cu 63% în octombrie, până la 45.228 unități. Iar în topul vânzărilor, locul mărcilor occidentale, a fost luat de modele chinezești. Mașinile occidentale nu mai sunt disponibile decât prin importuri paralele, la prețuri pe măsură.
Dacă stai la casă, poți să scapi de coșmarul facturilor pentru căldură/apă caldă și curent electric. Cu o investiție de circa 12.000 de euro, montezi panouri fotovoltaice, care scad factura cu 70% la curent, și pompă de căldură, care elimină complet gazele, lemnul sau peleții.
Aproape toți românii (95%) sunt îngrijoraţi de evoluţia preţurilor la energie şi aproape un sfert dintre ei intenţionează să reducă temperatura medie la în casă în încercarea de a plăti mai puțin, se arată într-un studiu realizat de Resideo.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România în legătură cu restituirea bunurilor naţionalizate de fostul regim comunist, considerată insuficient de eficace.