Statele Unite au înregistrat 705 morţi suplimentare din cauza coronavirusului în 24 de ore, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins vineri, la ora 20.30.
Statele Unite au înregistrat 705 morţi suplimentare din cauza coronavirusului în 24 de ore, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins vineri, la ora 20.30.
Preţul gazelor pentru populaţie în trimestrul al treilea al anului, odată cu liberalizarea pieţei, a ajuns la 38 de lei pe MWh la Bursa Română de Mărfuri (BRM), aproape la jumătate faţă de preţul reglementat în prezent.
Vicepreședintele Curții de Conturi, Niculae Bădălău a fost reținut la puțin timp după ce a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar de corupție.
Reprezentanţii filialelor ieşene ale USR şi PLUS au anunţat că fostul deputat liberal Marius Bodea va candida la Consiliul Judeţean, pe lista comună. La Primăria Municipiului Iași candidatul USR-Plus este deputatul Cosette Chichirău.
Un număr de 58 de localităţi din 16 judeţe au fost afectate de inundaţii în urma precipitaţiilor abundente, pompierii acţionând, în ultimele 24 de ore, pentru evacuarea apei din 25 de case, 346 de curţi, 73 beciuri/subsoluri şi 11 străzi.
Facebook a anunţat că e eliminat postări şi reclame ale echipei de campanie a preşedintelui american Donald Trump pentru încălcarea politicii reţelei de socializare împotriva urii organizate, relatează Reuters.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor a anunțat că peste 42 de milioane de lucrători se află în şomaj temporar la nivelul UE în contextul crizei cauzate de coronavirus, iar aceste locuri de muncă depind de decizia Consiliului European cu privire la Planul de recuperare al UE.
Un număr de 20 de persoane au fost reţinute iar alte 38 au fost plasate sub control judicar în cazul furtului de produse de lux de la Aeroportul ”Henri Coandă”, în care joi au avut loc 28 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova. Prejudiciul este estimat la 800.000 euro.