România a emis, prin sistemul RAPEX, patru alerte de măşti neconforme aflate pe piaţă, provenite din China, care poartă marcajul CE, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
România a emis, prin sistemul RAPEX, patru alerte de măşti neconforme aflate pe piaţă, provenite din China, care poartă marcajul CE, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Uniunea Europeană ar putea plăti peste 10 miliarde de dolari pentru a-şi asigura sute de milioane de doze de vaccinuri împotriva coronavirusului dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi CureVac, a declarat un oficial european implicat în discuţiile cu grupurile farmaceutice.
Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat pe contul său de Instagram că patriarhul Irineu al Serbiei a pierdut lupta cu COVID-19, informează Reuters.
Primăria Capitalei a plătit în ultimii 4 ani peste 70 milioane lei unor case de avocatură deși are departament juridic să o reprezinte în instanță, potrivit datelor furnizate de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
Cea mai mare parte a ţării este vizată de o informare meteo de ploi, ninsori şi vânt puternic începând de vineri după-amiaza până sâmbătă seara, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Administraţia Trump a anunţat că nu doreşte să extindă anumite programe de ajutor instituite în martie, la începutul pandemiei, şi a solicitat Băncii Centrale a SUA (Federal Reserve, Fed) să restituie sumele rămase, relatează AFP.
Ucraina a înregistrat în ultimele 24 de ore un record de 13.357 de cazuri de COVID-19, astfel încât numărul total al contagierilor a ajuns la 583.510, potrivit ultimului bilanţ anunţat de autorităţile acestei ţări, relatează EFE.
Un accident mortal a avut loc, joi dimineaţă, pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, după ce un şofer de 33 de ani a pătruns cu autoturismul pe contrasens, iar după parcurgerea unei distanţe de mai mulţi kilometri, a intrat în coliziune cu o autoutilitară.