Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului sunt nemulţumiţi de prevederile din proiectul noii legi a pensiilor şi vor protesta, joi, de la ora 12,45, la sediile celor patru mine şi la termocentrala de la Paroşeni.
Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului sunt nemulţumiţi de prevederile din proiectul noii legi a pensiilor şi vor protesta, joi, de la ora 12,45, la sediile celor patru mine şi la termocentrala de la Paroşeni.
Spiderman de Moldova a fost reținut de polițiști din Iași. Sunt doi suspecți care s-au specializat prin lovituri date, la propriu, la înălțime, obișnuind să pătrundă în obiectivele vizate prin acoperiș.
În 55 de ani de carieră, neurochirurgul Leon Dănăilă a operat peste 27 de mii de creiere. Operează cu mâna lui Dumnezeu. Are aceeași rutină de zeci de ani, iar dimineața la 6 îl găsim direct la spital. Iată cum a ajuns să-și amaneteze apartamentul și să trăiască modest.
De cele mai multe ori sunt actori pe care îi cunoaște toată lumea, dar nu știu ce povești dramatice ascund. Este cazul actriței Stela Furcovici, cunoscută din filme precum "Ecaterina Teodoroiu" sau "Iancu Zapciu", care a avut parte de o moarte precum în filme.
O comună din Italia a încasat 1,2 milioane de euro pe an doar din amenzile date vitezomanilor. Iată ce au făcut șoferii după ce radarul care îi prindea cu viteze mari, a devenit vizibil.
Traficul din Iași a devenit un coșmar pentru localnici. Dacă până acum, orele de vârf erau doar dimineața, între 7 și 9, și după amiaza, între 15-18, luni, traficul a fost un haos total. Ieșenii au stat ore bune în trafic pentru câțiva kilometri.
Voi recunoașteți personajele din imagine? Au fost căsătoriți mai mulți ani. Ea de profesie actriță, el un mare antrenor de fotbal. Iată cum au ajuns să se iubească, dar și cum au divorțat.
O profesoară de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca trebuie să primească despăgubiri în valoare de 30.000 de lei de la doi elevi care au insultat-o.